GALERIE FOTO : „Cărțile copilăriei” au ajuns la copiii din Ciorăști

0
1266


Constantin Cucoș, prof. univ. dr. la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, a susținut vineri, în sala Balada din Focșani, o conferință cu titlul „Formarea religioasă prin Școală și Biserică, importanță și modalități de conlucrare”. Această conferință face parte din seria evenimentelor dedicate „Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”, eveniment desfășurat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul. Marele pedagog și cercetător în științele educației din Iași a răspuns astfel la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian. Cea de-a doua conferință a profesorului Constantin Cucoș, va avea loc astăzi (sâmbătă-n.r.), începând cu orele 11:00, în Catedrala arhiepiscopală Înălțarea Domnului din Buzău.
    În deschiderea evenimentului a vorbit consilierul eparhial Cristian Marius Dima, care i-a mulțumit marelui pedagog în numele Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop pentru prezență, dar și celor care au putut participa. Consilierul eparhial a transmis că Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei și-a propus să organizeze, și în perioada următoare, o serie de seminarii și conferințe.
    Constantin Cucoș a vorbit despre importanța religiei în școli, despre valorile prioritare care se transmit prin educația religioasă, fundamentele conlucrării și modalități de conlucrare între școală și biserică, dimensiuni ale conținuturilor religioase, contexte și evoluții recente, confuzii, argumente contrafăcute, despre falsele probleme care s-au conceput despre religie, dar și alte subiecte privind acest domeniu.
    La acest eveniment au participat inclusiv preoți și profesori de religie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here