Pe 1 Decembrie, polițiștii, jandarmii și militarii vor defila în centrul Focșaniului

2
4100


La defilarea din centrul Focșaniului, cu ocazia Zilei Naționale a României, vor participa și polițiștii din cadrul IPJ Vrancea, dar și jandarmi și militari.
IPJ Vrancea va fi reprezentat de un detașament format din 19 polițiști, care vor prezenta tehnica din dotare. „Ziua de 1 Decembrie repezintă un reper important în istoria noastră, a românilor, fiind ziua în care cu toții sărbătorim Marea Unire de la 1918. De asemenea, această zi este un prilej prin care polițiștii arătă întregii comunități implicarea în toate activitățile desfășurate de autoritățile locale, cum ar fi ceremonii, depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului și la cele comemorative ale Marii Uniri, dar și la parada militară. Joi, polițiștii vor participa la tradiționala defilare din centrul municipiului Focșani cu un detașament de 19 polițiști, autospeciale aparținând Poliției Rutiere, Serviciului de Acțiuni Speciale, dar și  Laboratorul Criminalistic”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.
Potrivit aceluiași document, oamenii legii vor fi în stradă pentru a asigura liniștea în cele cinci zile de vacanță. „Ca de fiecare dată, și în zilele de sărbătoare, polițiștii vor acționa pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, precum și în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfășurării manifestărilor publice, pentru ca toți vrâncenii să se bucure în liniște și siguranță de sărbătoarea României”, au mai transmis polițiștii.

Garda portdrapel a Jandarmeriei, la paradă
 
Și jandarmii vrânceni vor fi prezenți la activitățile prilejuite de Ziua Națională a României. Aceștia vor participa la parada militară cu efective și tehnică folosită în cadrul misiunilor.
„Joi, 01.12.2016, începând cu ora 11.00, jandarmii din cadrul Jandarmeriei Vrancea vor participa la ceremonialul militar și religios cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României. Jandarmeria Vrancea va fi reprezentată la manifestările dedicate Zilei Naționale, în cadrul paradei militare, de garda portdrapel formată din 7 jandarmi, un pluton format din 19 jandarmi. De asemenea, un jandarm va purta drapelul de identificare a Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. De asemenea, la parada militară vor fi incluse 4 autospeciale de intervenție ale Jandarmeriei, folosite pentru îndeplinirea misiunilor specifice”, se arată în buletinul informativ al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

Ziua Națională a României sărbătorită în Garnizoana Focșani

Militarii garnizoanei Focșani se vor alătura și ei colegilor jandarmi și polițiști la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României. La finalul activităților, Muzica Militară a Garnizoanei Focșani va susține un concert. „În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, în data de 1 decembrie 2016, la nivelul garnizoanei Focșani se va desfășura o ceremonie militară începând cu ora 11.30, în Piața Unirii. Ceremonia va cuprinde un moment evocator a importanței zilei de 1 Decembrie în istoria neamului, în cadrul căruia se vor susține alocuțiuni de către comandantul garnizoanei, dl. general de brigadă dr. Adrian Stroea și reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, încheindu-se cu defilarea personalului și a tehnicii din dotarea Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne. Activitățile prilejuite de aniversarerea Zilei Naționale a României se vor finaliza cu un concert de muzică de fanfară susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Focșani”, se arată pe pagina de facebook a Brigăzii 8 LAROM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here