Ministerul Apărării va înlocui treptat compensarea chiriilor pentru militari și le va pune la dispoziție acestora locuințe de serviciu, până la finele anului urmând a fi achiziționate 158 de astfel de locuințe, a declarat, în exclusivitate pentru agenția de presă MEDIAFAX, ministrul Apărării, Mihnea Motoc. (…) „Am gândit că este mai logic, mai productiv și mai bine pentru bugetul nostru să lansăm un proces de înlocuire treptată a compensării chiriilor cu punerea la dispoziție a unor locuințe de serviciu pentru militarii noștri. Este un element esențial în cadrul a ceea ce numim calitatea vieții pentru personalul militar și deopotrivă un element important pentru atractivitatea profesiei militare, posibilitatea de a avea astfel de locuințe. Începem anul acesta cu un pilot, cu o achiziție a unui număr mai limitat de locuințe. Cred că esențial este să lansăm procesul, să arătăm că este fezabil, urmând ca pe o plajă de circa 10 ani să ajungem la înlocuirea completă a resurselor destinate compensării chiriilor prin construirea unui portofoliu suficient de locuințe la dispoziția cadrelor noastre. (…) Anul acesta ne propusesem achiziționarea a 250 de unități locative. Planurile noastre au fost un pic schimbate de realitatea de pe piață, dar suntem în măsură să lansăm un număr de 158 de asemenea unități. Pentru început în șase garnizoane, în București, Focșani, Iași, Buzău, Pitești și Craiova. Din aceste 158 de unități, 100 sunt în București. Nu este un număr foarte mare, dar este un început. În plus față de această abordare pe care am menționat-o, pe parcurs vom putea proceda la dobândirea de locuințe noi inclusiv prin construcție”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, Mihnea Motoc. Totodată, ministrul Apărării a afirmat că se dorește dezvoltarea de baze militare cu facilități sociale integrate în România, care să permită autonomia deplină pentru militarii care vor locui acolo.
Articolul INTEGRAL pe http://bit.ly/2gFEsW3