Trei femei – de 18, 29 și 80 de ani – la UPU Focșani după ce au înghițit prea multe medicamente

0
2079


Sfârșitul săptămânii trecute a fost marcat de prezența la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Focșani a unor femei care au vrut să-și încheie socotelile cu viața. „S.M., femeie de 18 ani din Măicănești, ingestie voluntară medicamentoasă. Bilet de trimitere psihiatrie. S.I., femeie de 80 de ani din Câmpineanca, ingestie voluntară medicamentoasă, în mod inconștient, boala Alzheimer, sindrom anemie, hipertensiune arterială. Internată secția Boli Interne. D.S., femeie de 29 de ani din Paltin, intoxicație voluntară de medicamente în scop suicidar. Bilet de trimitere psihiatrie”, se arată în buletinul de presă al Spitalului Județean de Urgență Focșani. Tot în acest sfârșit de săptămână, un băiat de doar 6 ani din comuna Corbița a ajuns la UPU cu arsuri  la una dintre mâini și se află internat în cadrul secției de chirurgie infantilă. „Z.I., persoană de sex masculin în vârstă de 6 ani din Corbița, a fost adusă cu arsură grad II prin flacără, segment cot stâng, 1/3 inferioară, antebraț circular. Internat chirurgie infantilă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here