Formația CSM Focșani 2007: Marocico, Cloșcă, Rusu – Ragea – 2, Gramatic – 1, Rotaru, Gheorghe, Miroiu – 6, Popa, Neață – 1, Èuțu – 6, Mocanu – 2, Rață – 4, Enache, Eros – 3, Năstăsie.
CSM Focșani 2007 a avut o partidă foarte grea aseară, în Sala Polivalentă. Adversară i-a fost ocupanta locului al treilea în Liga Națională, HC Odorhei, formație experimentată și puternică a cărei evoluție i-a confirmat valoarea care o ține în partea de sus a clasamentului. Însă pentru a câștiga în fața focșănenilor a pus la bătaie priceperea în gestionarea situațiilor în care se afla în dificultate! Pentru a da imaginea eliberării de presiunea timpului și a scorului care ajunsese la doar două goluri în avantajul echipei sale, după ce Rață a tras în portarul advers lovitura de la 7 metri a CSM Focșani 2007, când mai erau 5 secunde de joc, internaționalul Mihalcea a aruncat mingea în traversele de susținere a tavanului Polivalentei! Până atunci, focșănenii onoraseră handbalul cu o evoluție care nu a fost inferioară celei a adversarilor!
În prima repriză, oaspeții au condus tot timpul la unu-două goluri și au încheiat cu avans de patru goluri: 10-14. Ca și în meciul cu Dinamo București, jucătorii pregătiți de profesorul Viorel Ciubotaru au evoluat cu mai mare eficiență în partea a doua a meciului pe care au câștigat-o la două goluri. Din păcate nu și meciul pentru că au risipit multe situații favorabile, inclusiv, de la 7 metri! Au forțat măcar egalul în minutele de final, din minutul 58, când era 24-27, au mai înscris o dată prin Rață, în minutul 28,44, s-au apărat bine în continuare, au risipit o situație de gol, apoi lovitura de penalitate! A fost 25-27, dar partida a arătat un echilibru din care CSM Focșani 2007 a ieșit cu imagine bună, dar fără punct!
A fost un meci aspru, cu o mulțime de eliminări, și de o parte și de alta, dar spectaculos prin execuții și rapiditatea acțiunilor. Spectatorii care au umplut Sala Polivalentă chiar și în zi de lucru de la ora 16 au plecat cu satisfacția că echipa lor s-a bătut de la egal la egal cu o formație foarte bună. Dar și cu insatisfacția că favoriții lor au pierdut, practic, la limită un meci din care puteau scoate mai mult!