Elevii Școlii Gimnaziale „Emil Atanasiu” din Garoafa au donat fructe și legume bătrânilor nevoiași din localitate, în cadrul „Săptămânii legumelor și fructelor”. Acțiunea este inclusă în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, coordonator de proiect fiind directoarea Fănica David.
Campania a presupus strângerea de legume și fructe de către elevii voluntari, donate atât de preșcolari, școlari, cât și de cadrele didactice. Scopul acestei campanii a fost acela de a sensibiliza elevii și profesorii cu privire la situația dificilă în care se află bătrânii nevoiași ai comunei, afectați de lipsa alimentelor. „Acest demers consolidează abilitățile copiilor de a trăi împreună cu ceilalți, într-o societate unită și solidară, în care contează valențele umanitare, angajamentul, implicarea, responsabilitatea. Elevii au înțeles cât de important este să dăruiești din proprie inițiativă, fără a cere nimic în schimb. Acea lacrimă de bucurie de pe chipul asuprit de lipsuri rămâne de neuitat”, a transmis directorul școlii, profesoara Fănica David.