Elevii de la CSEI „Elena Doamna” Focșani au desfășurat numeroase ativități în cadrul Săptămânii Educației Globale, care a avut loc sub sloganul „Împreună pentru pace!”. Proiectele inițiate de școală s-au concretizat în activități destinate promovării păcii, conștientizării problematicii globalizării, cu accent pe tema propusă la nivelul Centrului Nord-Sud, pentru anul 2016. De asemenea, s-a discutat despre cât de important este să nu uităm nicio clipă că suntem români. Dintre activitățile propuse, au captat atenția elevilor de la clasele IX-XII dezbaterile și prezentările despre personalități care au promovat pacea și laureați ai Premiului Nobel pentru Pace, desfășurate la sala multimedia, iar la biblioteca școlii a avut loc masa rotundă „Când armele tac, muzele vorbesc”.
Elevii din ciclul gimnazial s-au întrecut în cadrul concursului „Cine știe, câștigă” pe tema păcii, iar cei mai mici au prezentat pacea prin ochi de copil, realizând desene și afișe. Cu scopul de a conștientiza comunitatea cu privire la această temă atât de actuală, elevii de liceu au inițiat o activitate interactivă în colaborare cu Carrefour Focșani. Folosind o metodă nonformală, „expoziția vie”, elevii au interacționat cu cumpărătorii magazinului, prezentându-le mesaje de pace și oferindu-le stegulețe realizate în minitipografia școlii. „Expoziția vie” a fost astfel construită încât să fie atât informativă cât și educativă, dar mai ales să ofere o experiență interactivă de învățare tuturor celor implicați. „Ne-am dorit ca prin toate activitățile desfășurate să milităm pentru pace, toleranță, înțelegere, prietenie, dar și să sensibilizăm pe cei din jurul nostru că nu există pace în lume dacă nu există pace în inima ta și a mea”, a transmis directorul Ioana Cherciu.