„Nu contează cât de mult dăruim, ci câtă iubire punem în dăruire” (Maica Tereza)
Pentru copiii și cadrele didactice de la C.S.E.I. Mihălceni, „Săptămâna legumelor și a fructelor donate” a fost un prilej de responsabilizare, sensibilizare și bucurie. Astfel, elevele școlii, îndrumate de cadrele didactice, au răspuns „prezent” activității din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), coordonată de prof. Negru Nicoleta. Parteneri la această activitate au fost elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Ionel Sîrbu” Ciorăști.
Acțiunea lor s-a concretizat în strângerea de fructe și legume și donarea acestora bătrânilor fără sprijin și familiilor nevoiașe din localitățile Mihălceni și Salcia Veche.
Mulțumirea noastră, a profesorilor, a fost să vedem bucuria din ochii copiilor, care au înțeles cât este de frumos să dăruiești și să faci bucurii, în condițiile în care, la rândul lor, au primit și s-au bucurat.
Profesor Negru Nicoleta