Teama de ceva ce nu poate fi definit sau exprimat în cuvinte este o senzație întâlnită chiar și la copii. Anxietatea se poate manifesta și în rândul elevilor, mai cu seamă odată cu începerea anului școlar, când organismul se confruntă cu o schimbare bruscă de program. Anxietatea școlară poate merge chiar atât de departe încât copilul să refuze să mai meargă la școală. Nu întotdeauna atunci când copilul refuză să meargă la școală este vorba despre dezinteres sau lene. Însingurarea pe care copilul sau adolescentul o poate manifesta, poate ascunde grave probleme emoționale cu care acesta se confruntă. Teama de separare sau îngrijorările pe care cei mai mulți dintre copii le acuză fac referire la o serie de scenarii închipuite conform cărora li s-ar putea întâmpla ceva cât timp se află la școală, sau că unul dintre părinți ar putea păți ceva și să nu mai ajungă la timp să-i ia de la școală.
Astfel de probleme se întâlnesc cu precădere la preșcolarii care nu au fost duși la grădiniță sau au petrecut foarte puțin timp în afara mediului familiar. Odată cu înaintarea în vârstă cresc și problemele de adaptabilitate socială, pentru unii adolescenți, care ajung să absenteze în mod frecvent și nemotivat de la școală. Teama de respingere și de eșec sunt cele mai des întâlnite la copii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. O vorbă spusă aiurea de unul dintre colegi sau chiar de profesorul preferat, îl poate face pe adolescent să se considere inutil, nedorit în colectivul clasei din care face parte și de aici până a refuza să mai meargă la școală nu este decât un pas extrem de mic. Copilul poate începe să se teamă să mai meargă la școală fie din cauză că este nevoit să interacționeze cu foarte multe persoane și nu este pregătit să facă asta, fie că se simte incapabil să înțeleagă anumite materii, fie pentru că se confruntă cu anumite schimbări în cadrul familiei. Separarea de unul dintre părinți poate crea dezechilibre majore de adaptare, pentru minor, indiferent dacă acesta se află la vârsta în care abia învață să scrie sau se află la vârsta adolescenței.
Tulburările de panică pot fi resimțite și la nivel fizic, astfel copilul poate acuza dureri de cap, lipsa puterii de concentrare, tristețe nejustificată, insomnii, agitație, plâns, coșmaruri și tot felul de alte simptome. În astfel de situații comunicarea este cel mai important pas care trebuie făcut. Copilul trebuie să simtă că problemele sale emoționale sunt luate în seamă și că are în părintele său un prieten apropiat care-l înțelege și nu-l condamnă. Freud spunea că părinții prea exigenți crează personalități anxioase, dar nici grija exagerată nu este o soluție.
În funcție de gravitatea și complexitatea situației, poate fi necesar să consultați un psiholog, care să-l ajute pe copilul dumneavoastră să depășească teama de a merge la școală. Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Vrancea se ocupă cu probleme de acest gen ale elevilor, oferind consiliere psihologică elevilor și părinților deopotrivă în încercarea de a combate abandonul școlar.
„Anxietatea școlară (teama/refuzul de a merge la școală) constituie o problemă cu care se confruntă unii copii sau copiii, în general, uneori. Problema este, bineînțeles, nu doar a copiilor, ci și a părinților și, în mare măsură, a dascălilor. Din cauza lipsei de informație, din cauza ignorării ei etc., anxietatea școlară este adesea înțeleasă, abordată și tratată greșit, iar copiii în cauză sunt percepuți ca fiind nemotivați, leneși sau nesociali, când, de fapt, ei se confruntă cu probleme emoționale. Anxietatea face parte din existența umană și se caracterizează, în esență, printr-un sentiment de pericol iminent. Poate fi definită ca neliniște emoțională crescută, ca anticipare a unui pericol, fără raportare la un obiect. Se diferențiază de frică, aceasta fiind un răspuns emoțional la un pericol obiectiv. Se poate vorbi de un anumit nivel normal de anxietate care, alături de alte cauze, generează un anumit nivel normal de stres care, alături de altele, declanșează trăiri afective cu rol în alimentarea energetică și susținerea motivațională a activității. Sunt situații în care se află și copiii, mai ales în perioada de adaptare a lor la viața de școlar.
Situațiile în care părinții ar trebui să se îngrijoreze sunt cele în care apar brusc și fară motiv simptome ca: plâns, insomnii, diaree, dureri de stomac, dureri de cap, tremurături, greață, urinări frecvente, transpirații excesive, senzația de sufocare, stare de vomă, anxietate puternică mai ales la trezitul de dimineață. De cele mai multe ori acestea se asociază și cu alte modificări în comportamentul copiilor: refuză să vorbească despre ce se întâmplă la școală, se comportă diferit la școală față de acasă, performanțele școlare scad inexplicabil în perioade scurte de timp. Cum cauzele anxietății școlare pot fi multe, cel mai impotant lucru este ca părinții, învățătorii, profesorii să sesizeze, să observe și să monitorizeze modificările nefirești în comportamentul copiilor, să evalueze durata, intensitatea și numărul simptomelor și apoi să acționeze. Acesta este demersul firesc. Dar, atenție, orice semn de îngrijorare prezent la părinte și intuit de către copil poate agrava o situație care inițial nu ar fi impus intervenție.
Cum acționăm? Mai întâi trebuie să discriminăm între stările pasagere, trecătoare de anxietate și anxietatea persistentă, de durată. Spre exemplu, unii copii trec mai greu peste perioada de adaptare, la început de an școlar sau după vacanțe, alții devin anxioși în contextul schimbării domiciliului și școlii, fiind obligați să renunțe la colegi, prieteni și să se integreze într-un alt colectiv, într-un alt mediu. Apoi, trebuie să discriminăm între diferitele tipuri de anxietate școlară. Spre exemplu, micul școlar se teme să fie departe de părinții lui (anxietatea de separare), sau se teme să fie în preajma altor copii (anxietatea socială), unii copii dezvoltă o teamă de a nu greși (anxietatea de examinare). Așadar, în funcție de vârsta copilului, de cauzele anxietății, de priceperea și experiența noastră ca părinți, de tipul de anxietate etc., strategiile acționale sunt diferite.
Câteva sugestii… Preșcolarului îi vom oferi o anumită siguranță și stabilitate dacă îi specificăm repetat cine îl însoțește la grădiniță, cine și la ce oră îl ia acasă. Åžcolarul trebuie ascultat atent și cu răbdare referitor la temerile și îngrijorările lui de a merge la școală. Hotărîrea fermă de a merge la școală în fiecare zi și la timp ajută. Evitarea prelungirii momentului despărțirii la plecarea la școală sau când copilul este condus la școală.
Alimentarea încrederii în sine a copilului, prin comunicarea încrederii noastre că el se va descurca, că va învinge toate obstacolele. Trebuie să fim aproape de copil nu numai când, sau după ce apar probleme, discuțiile preventive cu învățătorul, cu dirigintele, cu profesorii fiind foarte importante.
Åži o regulă: Dacă observați la copilul dumneavoastră manifestări care trădează o posibilă formă de anxietate școlară, nu acționați impulsiv sau urmând sfaturi venite de oriunde. Consultați un specialist – psiholog școlar sau profesor consilier școlar – pentru că strategiile acționale sunt strict particularizate și individualizate. Doar în cazul în care starea de anxietate se prelungește nejustificat trebuie apelat la un terapeut, pentru a evita problemele ulterioare”, ne-a spus Mihaela Mărgărit, profesor consilier școlar, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională (C.J.R.A.E.) Vrancea.
