Un incendiu a cuprins, sâmbătă dimineață, o anexă a unei locuințe din localitatea Budești, comuna Cotești. Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 60mp. Potrivit pompierilor din cadrul ISU Vrancea, incendiul ar fi izbucnit în urma unui scurt circuit. Două autospeciale au intervenit pentru a stinge flăcările, iar echipajele de pompieri au acționat mai bine de patru ore pentru a stinge vâlvătaia.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, dar pagubele materiale sunt însemnate. De asemenea, în urma incendiului, mai multe animale au murit. „Un incendiu a izbucnit la anexele unei locuințe din satul Budești, comuna Cotești, în suprafață de 60 mp. La fața locului s-au deplasat două autospeciale și un echipaj SMURD. Cauza incendiului a fost un scurtcircuit. În urma incendiului au decedat câteva animale”, ne-a precizat locotenent Paul Bîndar, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea.