Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

A tâlhărit un bătrân, om al străzii, pentru 24 de lei


Un bărbat de 30 de ani, din Buzău, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru tâlhărie. Procurorii susțin că Zabar H. a tâlhărit un om al străzii, furându-i suma de 24 de lei, în timp ce se aflau într-un adăpost improvizat din Gara Focșani. Pentru a scăpa, victima, Radu C., de 71 de ani, l-a înjunghiat în picior pe agresor cu un briceag.
Martorii scenei au anunțat poliția, iar inculpatul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Bătrânul le-a povestit oamenilor legii cele întâmplate, iar după două zile, Zabar H. a fost arestat preventiv. „Zabar H., de 30 de ani, din Buzău, este trimis în judecată în stare de arest pentru tâlhărie calificată. În data de 2 octombrie, în jurul orei 20.30, a mers la un adăpost improvizat din zona Gării Focșani, unde se afla Radu C., de 71 de ani, ce dormea pe o folie de plastic. Acesta avea suma de 24 de lei într-o șapcă, la câțiva centimetri de locul unde se odihnea. Zabar H. a intrat în adăpost sub pretextul că vrea să se odihnească și a început să-l buzunărească pe Radu G.. La un moment dat, acesta s-a trezit, moment în care inculpatul i-a băgat mâna în gât și i-a cerut să-i dea banii. Bătrânul i-a dat banii și profitând de neatenția agresorului l-a înjunghiat în picior cu un briceag. Din cauza faptului că sângera foarte tare, martorii au chemat poliția, iar Zabar H. a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Radu C. a mers la poliție și a povestit cele întâmplate, iar la data de 4 octombrie, Zabar H. a fost arestat preventiv”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?