El este Alexandru Marius Paris. Elev în clasa VII-a la Școala 2 din Focșani. Îi place matematica și o învață pentru că vrea să intre la mate-info la Unirea. „De ce?” „Așa!” E în trend. Simte viitorul care este al informaticii. Este fiul lui Marian Paris, inginer mecanic invadat de mașini de așchiat pe care le are instalate într-un atelier cu intrarea față în față cu ușa casei. Alex este și nepotul bătrânului Paris, strungar de elită într-un Focșani care, pe vremea când el lucra în fabrică, era plin de strungari! Pe fiul Alex nu-l pasionează strungăria, ci matematica. Poate, tot atât de mult îl pasionează ciclismul! „Cum ciclismul?” „Așa!” E un țâr de băiat, cu ochii pătrunzători, ce par a spune ce te miri așa, cu ochelari mari. Față de puști din filmele americane. Chiar dacă îl cheamă Paris este de aici, din Obor, mai din miezul cartierului.
Se antrenează în casă cu bicicletele făcute de tatăl său
Stau de vorbă cu el într-o seară de sfârșit de octombrie. Plouă agasant afară. Înăuntru, într-o cameră special amenajată, o bicicletă de curse. Bicicleta lui de concursuri. „Ce poți tu să faci cu asta, că-i cam grea pentru tine…”. E seară și plouă. Cum să-mi arate acum și aici ce poate face? „Merg în curse”. Îi spun că-l cred pe cuvânt, dar Alex ține să-mi arate în casă cum pedalează pe șosele. Urcă pe bicicleta așezată pe unul dintre standurile pentru antrenament la rece pe care le-a construit tatăl său, inginerul mecanic. Bicicleta i-a făcut-o tot el. A început cu cadrul, apoi cu roțile, cu ghidonul și tot ce mai este pus pe o bicicletă de curse. I-a mai făcut și o bicicletă montain bike specializată. „Tot din bucăți, cumpărate una câte una, piese de cea mai bună calitate pentru că Alex merită tot ce-i mai bun iar prețul unei biciclete noi de top este foarte mare”, îmi spune Marian Paris, tatăl ciclistului de 13 ani. După care Alexandru Marius Paris schimbă bicicleta cu cea de munte, așezată pe un alt stand de pregătire la rece marca Paris de Focșani. „Este pentru exersarea menținerii echilibrului!” Și-mi arată cum e să pedalezi pe o bicicletă care stă pe loc așezată pe două role care se învârt odată cu roțile, ca la probarea frânei autoturismelor!
Am înțeles: ciclistul de la Focșani, pe care îl duce la curse prin țară tatăl său de antrenează și în casă atunci când nu o poate face afară. Apoi, când vine vremea merge la concursuri de unde se întoarce cu diplome și medalii primite pentru că a încheiat competițiile pe locuri premiate.
Legitimat la Olimpia București pentru a putea concura în competițiile organizate de FR Ciclism!
Alex este membru al clubului de ciclism VeloPower din Focșani. Dar pentru a putea alerga la concursurile oficiale, s-a legitimat la Olimpia București unde îl are ca antrenor pe Mihai Anghel. „Ești bun?” Până să-mi răspundă, tatăl lui aduce un teanc de diplome și o mulțime de medalii pe care scrie Paris Alexandru sau Paris Alexandru Marius, după caz și după meticulozitatea organizatorilor concursurilor de ciclism. Concurează în cursele de șosea în echipa clubului Olimpia. La contracronometru este doar el. Cu bicicleta și timpul. În 2016 a terminat pe locul III etapa de contratimp în Campionatul Național de Ciclism pentru copii de șosea și mountain bike! Ceea ce este remarcabil pentru un puști de la Focșani, elev al Școlii nr. 2, ce are colegi de echipă elevi ai școlilor sportive pregătiți pentru ciclism! La șosea, tot în acest an, a încheiat pe locul II etapele a V-a și a VI-a de Cupa României de la Miercurea Ciuc.
Tatăl său i-a făcut bicicletele, standurile de antrenamente de acasă, îl însoțește, de fapt îl duce la concursuri prin toată țara. Înainte de asta, însă i-a băgat în sânge microbul ciclismului cu care el însuși a cochetat în tinerețe, dovadă stând Cupa ISEH, pe care a câștigat-o în 1988, și pe care atârnă o mulțime de medalii, semn că fiul își moștenește tatăl. După cum se vede, îl și depășește, așa cum este normal să facă un elev bun cu magistrul său. Ca și un fiu bun cu tatăl său!
Foarte probabil că Alexandru Marius Paris, puștiul din inima cartierului Obor al Focșaniului, nu va ajunge inginer mecanic ori strungar ca bunicul și tatăl său. Va fi, mai degrabă, om al informaticii. Și al ciclismului, sport fără tradiții de mari performanțe pe aici, pe la noi. El, sportivul focșănean legitimat la un club – Olimpia București, afiliat la Federația Română de Ciclism, pare însă chemat să pună Focșaniul pe harta ciclismului românesc de performanță.