MEMORIA INTIMĂ A JURNALULUI. Despre poezie şi alţi demoni

1
4503


Pe data de 13 octombrie 2016 Comitetul Nobel pentru literatură din care fac parte membri ai Academiei Regale suedeze a făcut anunțul că premiul pentru literatură 2016 se acordă muzicianului Bob Dylan Ë®pentru crearea unei noi expresii poetice în interiorul marii tradiții a cântecului(!) american.Ë®(din 198 de propuneri). Deci, pentru popularitate!
Într-o carte pe care o iubesc foarte mult, Howl și alte poeme (Ed.Polirom, 2010), scrisă de unul dintre iluștrii generației beat, Allen Ginsberg, poet care ar fi meritat cu prisosință premiul Nobel pentru literatură în timpul generației lui, dar pe care l-a ratat din lipsă de Ë®popularitateË® europeană, există o formulare potrivit căreia poezia este Ë®opera minții bântuite de viziuni și nu a rațiunii care nu se schimbă niciodată.Ë®(Psalm I) Poemele(textele) lui Bob Dylan – promovate de industria comercială de profil, mass media, politeism și tradiție –  par scrise mai degrabă din rațiune și se încadrează în ceea ce criticii au numit arta Ë®populară.Ë® Muzica lui Bob Dylan se consumă ceas de ceas. În vremea comunismului românesc, muzica și textele lui erau cântate de tineri cuprinși de extaz moralizator și libertate politică. Probabil și și de către membrii comitetului Academiei suedeze, în tinerețile lor, evident!.    
Sunt de acord că textele lui BD, mai ales cele cântate, ne pot face să ieșim din crizele de tot felul ale acestei lumi. Dar premierea lui nu ne poate pune în situația de a accepta repere noi în modul nostru de a privi literatura. Literatura este cea a lui Shakespeare, Cervantes, Apollinaire, Dostoievski ori Goethe, nu a popularității de consum, manifestelor umaniste care lansează idei de toleranță, iubire și pace. Nici nu știu cât de populari au fost Shakespeare, Cervantes, Apollinaire, Dostoievski ori Goethe în timpul vieților lor, dar nu le-ar putea fi asociată niciodată sintagma consacrată de Umberto Eco, aceea a Ë®frumuseții de consum.Ë®
De regulă, opinia ziaristului cutare sau cutare nu poate evita prejudecățile mediului în care trăiește, cu atât mai mult în provincie unde moravurile se universalizează mai greu. Opiniile critice(șovăielnice atunci când vine vorba de marele Bob Dylan) sfârșesc în sentimentalisme, într-un fel de acceptare călduță și fără înțeles.
De fiecare dată, premiul Nobel pentru literatură generează discuții aprinse despre felul în care o națiune (și, în subsidiar, limba acesteia) poate fi o rampă de lansare pentru cîștigarea acestuia. În estul Europei publicul(avizat!) nu ar pierde în ruptul capului ocazia pentru comentarii, de regulă naționaliste. Ë®Suntem întotdeauna nedreptățiți. Cărtărescu ar fi trebuit să fie, poate limba nu ne ajută…Ë® auzim spunându-se(ceea ce ar fi pe merit, s-o spunem deschis). Într-un discurs despre pacificare, celebrul om de cultură flamand Luc Devoldere și-a încheiat intervenția spunând că, poate, suntem prea Ë®rătăciți în limbile noastre.Ë® Oricine poate avea un anumit sentimentalism(pragmatic, de regulă) pentru limbile în care au scris Shakespeare, Cervantes, Apollinaire, Dostoievski ori Goethe, dar trăsăturile profunde ale vieților noastre își au rădăcinile în limba maternă.                
Există o educație de acceptare a marilor premii din lume? Eu nu cred. Acolo unde sunt puse la bătaie asemenea distincții, există și ceva politic în ele. Spre exemplu, pe data de 6 octombrie 2011 o știre din publicația Danas – care ulterior s-a dovedit o farsă făcută de un grup de artiști din Belgrad care au creat un site fals al Academiei suedeze – anunța atribuirea premiului Nobel pentru literatură scriitorului naționalist Dobrica Ćosić. Grupul(!) a vrut să atragă atenția Ë®asupra influienței periculoase asupra publicului a scriitorului Dobrica Ćosić.Ë® În timp ce, atunci când premiul Nobel pentru literatură 2011 a fost atribuit poetului suedez Tomas Tranströmer, juriul și-a motivate alegerea că a recompensat o operă care Ë®a evoluat în armonie cu Suedia modernă. Ea nu s-a separat niciodată de această Suedie…Ë® Cu tot limbajul diferit, deducem că este vorba tot despre o influiență asupra publicului. Numai că, în cazul lui Dobrica Ćosić(un scriitor valoros, dealtfel), grupul de artiști de la Belgrad a simțit nevoia să-l ridiculizeze pe compatriotul lor din motive politice.
În general, presa din România a relatat decernarea premiului Nobel pentru literatură 2016 lui Bob Dylan, cu dulcegărie și prudență. Comentariile temătoare, călduțe, călîi, fără nerv, Ë®nici așa nici altminteriË®, au sfârșit languros în aminitirile din tinerețe ale autorilor, când ascultau muzica lui BD. De aceea, în aceste circumstanțe, mi se pare o informație utilă textul criticului american Tim Parks, Ë®What’s wrong with the Nobel?Ë®, publicat în anul 2011 în The New York Review of Books, referitor la cei 18 membri ai comitetului: Ë®Componența actuală a juriului numără doar cinci femei și niciodată o femeie n-a fost președinta comitetului. Cu o singură excepție, toți membrii sînt născuți înainte de anii ’60. Asta pentru că nu-ți poți da demisia din Academie. E o condamnare pe viață. Așa că rar există sînge nou în acest juriu. Cum decid acești oameni cine este cel mai mare romancier/poet al lumii? Gîndiți-vă cît este de citit. Presupunînd că în fiecare an sînt nominalizați doar o sută de scriitori și că juriul ar trebui să citească măcar două cărți din opera fiecăruia, rezultă că oamenii ăștia ar avea de citit două sute de cărți anual, asta pe lîngă ce ei au de făcut la universitățile unde predau. Dintre toate aceste cărți puține sînt disponibile în suedeză, multe ar putea fi citite în engleză, dar e de notorietate faptul că englezii și americanii nu prea traduc din literaturile lumii, așa că juriul ar trebui să citească și în franceză, și în germană, și în spaniolă cărți din literaturi exotice ale căror limbi nu le cunosc… Asta arată stupiditatea premiului și prostia noastră că îi luăm în serios. 18 academicieni suedezi pot fi credibili cînd aleg un scriitor suedez – așa că putem fi siguri că Tranströmer este cu adevărat un poet excelent -, dar cum ar putea ei să cuprindă infinita varietate de opere literare din diferite tradiții? Åži de ce le-am cere să facă acest lucru?Ë® O variantă de răspuns are Marius Chivu: Ë®Chiar așa: de ce luăm acest premiu în serios? Datorită/din cauza banilor(aproximativ 1.300.000 de euro), a longevității și tradiției, a faptului că uneori au nimerit-o? Åži de ce am avea pretenția de infailibilitate de la un juriu? Dar, mai ales, de ce avem nevoie de un premiu infailibil? Nu sînt întrebări retorice, iar discuția abia de aici încolo începe cu adevărat.Ë®(Dilema veche, nr.660)
Pe de altă parte, nu cred că juriul Academiei suedeze ar trebui să dea socoteală cuiva pentru deciziile sale. La urma urmelor, sunt banii lor! Dar putem avea opinii diferite. Este destul de greu să oferi o viziune idealistă asupra literaturii. Cineva îl elogia pe Patrick Mondiano(Premiul Nobel pentru literatură 2014) doar pentru faptul că l-a citit și i-a plăcut. Probabil la fel a socoti și juriul Academiei suedeze alegând un scriitor Ë®modest sau doar bunË®(Marius Chivu, Dilema veche, nr.660), lăsându-i pe tușă pe Umberto Eco, Claudio Magris, Margaret Atwood, Salman Rushdie sau Michel Tournier.  
Din cauza traducerilor foarte reduse din poezia americană în limba română(câteva antologii colective și de autor), este aproape imposibil să ne facem o idee cât de cât obiectivă despre forma și valoarea acesteia. Nici în ultima vreme poezia americană contemporană nu a intrat Ë®masivË® pe piața din România. Prin urmare, nu știu câtă obiectivitate critică pot avea aprecierile de pe piața literară internă atunci când acestea se referă la motivația Academiei suedeze privind acordarea premiului Nobel pentru literatură lui Bob Dylan: Ë®Pentru crearea unei noi expresii poetice în interiorul marii tradiții a cântecului(!) american.Ë® Personal, nu cred că ar fi vorba de Ë®crearea unei noi expresii poeticeË® în condițiile în care poezia americană se scrie în acest fel de 100 de ani. Åži mai mult decât atât, atunci când juriul își motivează alegerea și cu sintagma Ë®crearea unei noi expresii poetice în interiorul marii tradiții a cântecului americanË®, ne putem întreba în mod legitim de ce nu ar fi premiate mai degrabă limbi literare excepționale – spaniola lui Cervantes ori Borges, de pildă, ori rusa bătrânului Lev Tolstoi -, sau, dacă ne-am propune să înțelegem pe deplin că literatura este esențială și populară în același timp, ne putem întreba de ce atenția juriului nu a fost atrasă de o literatură populară de tradiție. Premiul Nobel pentru literatură 2016 pare mai degrabă un remediu de criză. Dealtfel, scopurile aestei lumi, de multe ori necunoscute, ne-au obișnuit cu imprevizibilul și inconstanța.                    
Acolo unde există literatură, premi și oamenii, există și demoni. Revin la Allen Ginsberg. Are un vers năucitor, care transcede literatura( și premiile!): Ë®mă-ndepărtez de poezie pentr-a fi un drak contemplator.Ë®(din poemul Mescalina) 
GOIA LILI / goia.lili@yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here