Taxele consulare au fost o prezență constantă pe agenda întâlnirilor pe care deputatul PSD de Vrancea Angel Tâlvăr le-a avut, de-a lungul timpului, cu românii de peste hotare. Potrivit acestuia, oamenii s-au declarat, pe drept cuvânt, nemulțumiți în ceea ce privește timpul și resursele pe care sunt nevoiți să le investească pentru a obține o serie de documente. „Mulți dintre ei călătoreau distanțe lungi și pierdeau zile întregi de muncă și – în fond și la urma urmei – de viață, pentru a ajunge în fața ghișeelor consulare. Acestor dificultăți li se adăugau cozi, complicații birocratice, costul comisioanelor bancare și altele asemenea. Înregistrarea unor evenimente fericite din viață, căsătoria sau nașterea unui copil, chiar și simpla legalizare a unui act se transformau în surse de agasare. În mod firesc, problema a fost ridicată, în mod repetat și răspicat, în cadrul discuțiilor purtate cu reprezentanții comunităților românești”, a transmis deputatul prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit parlamentarului, „odată ce a devenit publică depunerea în Parlament, pe 10 octombrie, de către președintele PSD, Liviu Dragnea, a proiectului pentru legea de eliminare a 102 taxe nefiscale, reacțiile pozitive nu au întârziat să apară”. „Oameni obișnuiți și nume ale mediului asociativ românesc din străinătate au ținut să îmi scrie și să felicite Partidul Social Democrat pentru această inițiativă. Publicațiile de limba română din străinătate i-au pus, de îndată, la curent pe cititorii lor, cu privire la inițiativa noastră. «Până nu văd legea în Monitorul Oficial, nu cred», a insistat o doamnă din Italia. «Nici nu mai îndrăzneam să sper că lucrurile acestea se vor putea rezolva vreodată», mi-a spus un român din Franța. Și iată că se poate. Proiectul a trecut deja, prin procedura de urgență, de votul din Parlament. Odată ce legea va fi promulgată, calvarul birocratic al românilor din diaspora va fi, în mod consistent, ușurat. Interacțiunea administrativă dintre cetățean și statul român va fi una mai simplă, peste tot în lume. Mai mult decât atât, ca un efect secundar, însă nu lipsit de semnificație, odată cu aplicarea curentă a legii, misiunile diplomatice ale României vor fi degrevate de o parte dintre procedurile care le îngreunează, la ora actuală, activitatea”, este de părere social-democratul.
Angel Tâlvăr a precizat că a citit pe rețelele de socializare relatări ale unor „conaționali din diaspora, indignați de orele pierdute și de energia risipită pentru rezolvarea unei chestiuni administrative minore”. Deputatul spune că le-a înțeles frustrarea. „Partidul Social Democrat a propus și susținut, prin vot în Parlamentul României, această măsură de reducere consistență a birocrației. Pare însă, după anumite poziții recent exprimate, că există figuri publice dispuse să își asume împiedicarea aplicării legii începând cu 1 ianuarie 2017. Să sperăm, pentru binele milioanelor de români de pretutindeni, că nu va fi cazul”, a adăugat parlamentarul.