Efectele inundațiilor de săptămâna trecută se resimt și acum. În satul Anghelești din comuna Ruginești, pârâul Domoșița și-a mărit debitul atât de mult în urma ploilor abundente încât mai multe case au fost la un pas de a fi luate de ape. Zile întregi oamenii acelor locuri au spus rugăciuni cu ochii la cer pentru ca o minune să le salveze agoniseala de-o viață. Și minunea a venit, ploile au încetat iar pârâul a început să scadă simțitor. Numai că răul abia atunci a început pentru locuitorii celor trei case. Domoșița a surpat drumul care făcea legătura între ele și lumea civilizată. Un perete înalt de aproximativ doi metri s-a arătat după retragerea apelor ceea ce face practic imposibil de străbătut drumul. Pentru ca să se poată aproviziona cu cele trebuincioase traiului de zi cu zi, localnici sunt nevoiți să-și pună cizmele de cauciuc pentru a traversa pârâul Domoșița și să urce malul abrupt pentru a cumpăra o pâine. „Suntem trei case izolate, nu putem merge cu mașinile sau cu căruțele pentru a ne face aprovizionarea cu mâncare. Ne încălțăm cu cizme înalte de cauciuc, o luăm la pas prin apa rece ca gheața apoi prin mâl și noroi și escaladăm malul pentru a ne cumpăra o pâine. Nimeni nu face nimic pentru noi, dacă am avea nevoie de o salvare, de pompieri, nu ar avea cum să ajungă. A trecut atâta timp de când pârâul s-a mai retras și noi tot izolați suntem. S-a mai întâmplat și altădată ca apa să crească din cauza ploilor, dar niciodată ca acum să se rupă drumul care face legătura cu șoseaua și să se surpe malul”, ne-a spus Valentin Mihăilă, unul din localnicii izolați.
Oamenii sunt disperați și pentru faptul că nu pot trece cu căruțele pentru a-și aduna recolta de pe loturile cultivate aflate la ieșirea din sat. Din cauza faptului că drumul este impracticabil, via, porumbul riscă să se strice pe câmp. „Am muncit un an întreg la vie, la porumb, pentru a avea ce să pun pe masă și acum totul o să se ducă pe apa sâmbetei că nu ne putem scoate căruțele din curte. Am un teren cu porumb la ieșirea din sat, trebuie adunat de pe câmp dar cum să ajung acolo, în ce să-l încarc? Când drumul era bun era simplu, înhămam caii la căruță dar acum pe unde să scot căruța? Zilele ăstea trebuie să-mi vină și lemnele pentru iarnă dar nu știu cum o să fac, le-am plătit și ar trebui să vină mașina să mi le aducă în poartă, dar pe unde să treacă? Am vorbit și la primărie, dar nu s-a luat nici o măsură”, a adăugat Valentin Mihăilă.
Am trecut pe la primărie pentru a discuta și cu edilul Ion Avram despre problema acestor oameni, dar era plecat prin comună. Ulterior, nu ne-a răspuns la telefon. Poate va citi totuși acest articol și va găsi o soluție.