Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

Viu sau mort! Autoritățile din Jakarta oferă recompense pentru fiecare șobolan prins


Jakarta, capitala Indoneziei și totodată una dintre cele mai mari metropole din lume, lansează o nouă inițiativă pentru a scăpa de șobolani oferind o recompensă de 1,50 de dolari pentru fiecare captură, informează AFP. Prin proiectul ”Mișcarea de eradicare a șobolanilor”, autoritățile speră să reducă numărul rozătoarelor din orașul cu 10 milioane de locuitori. În Jakarta, o metropolă suprapopulată și poluată, este un lucru obișnuit să fie văzuți șobolani enormi pe stradă, hrănindu-se din gunoaie. ”Sunt mulți șobolani aici, și mari”, a declarat guvernatorul adjunct din Jakarta, Djarot Saiful Hidayat, pe un site oficial, la lansarea programului.
Întâlnirea cu un exemplar de dimensiuni impozante i-a dat oficialului ideea campaniei, a explicat acesta subliniind că șobolanii sunt factori periculoși de răspândire a maladiilor. ”Pentru fiecare șobolan, plătim 20.000 de rupii (circa 1,5 dolari)”, a spus Djarot Saiful Hidayat. Acesta nu a precizat modul în care cei interesați de program vor captura rozătoarele și nici dacă recompensa este acordată pentru exemplarele vii sau moarte atunci când acestea sunt prezentate autorităților.
Totuși, oficialul a îndemnat populația să se abțină de la utilizarea armelor de foc. ”Dacă este posibil, vă rugăm să nu folosiți arme de foc”, a spus acesta pentru Jakarta Post. ”Dacă ratați ținta, oamenii ar putea avea de suferit”, a precizat el. Djarot Saiful Hidayat nu a dat detalii referitoare la o cifră-țintă pentru măsurarea succesului acestui program, mai arată AFP.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?