„Opinca este strămoșul adidasului!”, mi-a zis râzând făuritorul lor, ce părea el însuși aterizat din vremuri străvechi în urbea noastră, ca să povestească celor ce vor să știe, cu ce se încălțau stră-străbunicii! În straiul lui tradițional, cu barba ca zăpada, lungă până la piept, încins cu chimirul peste cămeșoiul alb deasupra căreia și-a pus o vestă și cu ochii veseli sclipind sub marginea căciulii mocănești, Alexandru Ilinca s-a apucat să povestească. Și pe măsură ce povestea mai scotea încă și încă un model de opincă, de s-a strâns lumea ca la urs numai și numai să-i audă istorisirea și să-l fotografieze împreună cu opincile lui! „Opincile se fac din piele de porc sau de vită. Eu le confecționez prin metodele vechi. Pielea se argăsește la noi, în Oltenia, cu coajă de arin negru, în altă parte cu stejar. La noi cu arinul pentru că are taninul ăla care îi mărește rezistența pielii și îi dă elasticitate. Coaja aceea o fierb într-un tuci, până când ceaiul ăla capătă o culoare închisă, cum e cafeaua de exemplu. Lași pielea respectivă în fiertură cam șapte zile, o mai învârtești ca să se prindă culoarea uniform și apoi o lași să se zvinte până se face tare. Acum o putem croi. O tai în formă de dreptunghi, îi dai cam 12 găuri pe margine și 10 la călcâi, iar vârful îl îndoi așa, dublu. În funcție de material se face modelul opincii. Nu poți face cu o piele tare ce faci cu una mai subțire. Uite!”, zice nea Alexandru și scoate pe tarabă o opincă mocănească cu pielea tare ca piatra, despre care zice că are aproape 150 de ani. După ea alta, de călușar, cu clopoțel în vârf, cam de aceeași vârstă cu prima. Apoi dă la vedere ceea ce nimeni din jur nu și-ar fi închipuit că există: o opincă din tablă!!! „Opinca asta din tablă, vedeți ce veche e, și folosită, are găuri la călcâi, a făcut-o un fierar. Lucrând la forjă mai cădea foc aprins. Să se ducă desculți la lucru nu mergea, să-și se încalțe cu de astea de porc iar nu putea, că astea se întăreau dacă se băgau la apă, nu prea mergeau de pe un sezon pe altul. Și atunci, fierarul și-a făcut opincile astea din tablă”, a spus meșterul Ilinca.
Unde mai pui că în colecția sa mai există și opinca… erotică! Adică, cea cu păr pe talpă care, crede Alexandru Ilinca, a contribuit la vremea ei, la creșterea demografică! „Unul din avantajele opincilor cu păr pe talpă era că se uzau mai greu, al doilea că aveau aderență mai bună iarna și al treilea era cam secret. Toată vara umblau desculțe dar iarna luau opincile astea. Le dădea o stare de bine femeilor care stăteau la gura sobei iarna, să împletească, să toarcă și vrând nevrând trebuiau să își provoace bărbatul… Părul ăla care le atingea tălpile și le stârnea… Și uite așa, dacă o să căutăm în documentele din acea perioadă constatăm că foarte multe nașteri erau în lunile iulie, august”, este opinia meșterului Ilinca.
Din croitor la comandă, confecționer și colecționar de opinci
De 20 de ani tot adună meșterul Alexandru Ilinca opinci de prin toată țara. Zice c-a reușit să strângă până acum peste 100, unele în pereche, altele câte una, depinde cum le găsea pe la bătrâni sau pe la urmașii acestora care nu s-au îndurat să le arunce. „Unele sunt uzate foarte tare pe talpă, altele sunt pe jumătate, cum e asta din piele de porc. Că știți, pe timpuri, dacă oamenii nu aveau grijă să-i pună bine opincile și le lăsau la ușă, e mai întâmpla să le mai roadă câinii!”, a spus, mai în glumă mai în serios, meșterul Ilinca. „Și mai încoace vremuri, când a apărut prima Dacia, au fost care și-au făcut opinci din primele cauciucuri care au existat”, continuă, și scoate două opinci cărora, de atâta purtat, li s-au tocit striațiile și au făcut găuri la călcâie!
Zice că s-a născut și a crescut cu ochii pe această meserie: opincăria. Tatăl său făcea opinci acasă, ca de altfel toată lumea acum peste 60 de ani. „Toate babele făceau pe atunci opinci dar tata le făcea cele mai frumoase! Fiecare cum le făcea, așa le purta și femeile au fost dintotdeauna pretențioase. Se mai întâlneau ele cu anumite ocazii, evenimente, și văzând că mama are cele mai frumoase opinci se duceau acasă și își făceau de râs bărbații. Și veneau la tata, Gheorghe a lu Ou îi zicea, și se rugau de el să le facă și lor și tata le făcea, dar de plăcere, nu pe bani. Le făcea de dimineața tare să nu-și strice ziua de muncă, se scula la 3.00 și până la ziuă erau gata. Ei… Și a trecut timpul și eu m-am făcut croitor la Râmnicu Vâlcea. Croitorie de comandă… Da tradiția tot o aveam în mine și mă îmbrăcam tot așa, în haine tradiționale și la oraș parcă nu da bine, mai ales la un croitor. Trebuia să fii la costum, la cravată…”, a povestit meșterul Ilinca.
Totuși, microbul artizanatului, al artei tradiționale nu i-a dat pace și, cum avea autorizație la diverse evenimente de gen, se tot întâlnea cu meșteri populari. „Și am văzut că lipsește opinca de la costumul tradițional. Eu aveam noțiuni despre cum se fac opincile, dar nu lucrasem. Totuși, fiind și croitor, mi se părea simplu. Dar vedeți dumneavoastră, și lucrul simplu dacă nu-l cunoști nu-ți iese. Că lucrurile simple sunt cele mai complicate când nu le știi…”, a filosofat, zâmbind. Așa că s-a dus la tatăl său și l-a rugat să îi arate meșteșugul. „Păi bine mă, noi de abia am scăpat de ele (de opinci – n.r.) și tu vrei să te apuci! Că ne facem de rușine!”, i-a spus tatăl. „Dar eu i-am spus, tată, tu le făceai înainte ca să le purtați, că nu aveați ce încălța. Eu acum o să le fac să reactualizez tradiția, să explic și eu la tineri, mai vin străini… Să știe și ei cum e portul nostru”, a povestit despre propriile începuturi, spunând că și-a uimit tatăl cu frumusețea opincilor ce ieșeau din mâinile lui. „Eu fiind croitor, normal că le făceam mai estetic, mai bine ca tata”, a subliniat.
Un artist popular căruia i s-a dus buhul!
Meșterului Alexandru Ilinca i s-a dus buhul cu Opincăria lui. Faima sa a trecut granițele și mărturisește că acest lucru îi aduce o mare bucurie, dar nu pentru persoana lui, ci pentru faptul că portul tradițional din care nu poate lipsi opinca, este, astfel, tot mai cunoscut. „Am învățat americani să facă opinci, am participat la tabere unde am învățat copii să le facă, am răspuns la solicitările muzeelor de a participa la diverse evenimente sau de a completa costumele tradiționale cu opincile care lipseau. Mă tot duc pe la festivaluri, pe la târguri și câteodată vin la mine oameni pe care nu-i cunosc și-mi arată opinci făcute de ei, și-mi spun că au învățat de la mine, de la filmele și din ce s-a scris despre mine pe internet. Și eu mă bucur, e cea mai mare satisfacție pentru mine să văd că se duce tradiția mai departe. Că eu am copii, dar nu fac opinci… Văd cât mă chinui eu și tot sărac sunt, și atunci s-au apucat de altele…”, a mărturisit.
La Târgul organizat în cadrul Festivalului Bachus a venit pentru prima oară. Și-a scos la vânzare chimirele, curelele, gențile, căciulile și tot felul de opinci, toate făcute de mâna lui. Dar mai ales, a adus cu el povestea opincii care, spusă în graiul său oltenesc, pare și mai interesantă, și mai hazlie. Că vorba lui, „la Opincărie mai și glumesc oamenii!”. Așadar, dacă ați ratat să vizitați Opincăria lui Alexandru Ilinca, ce a fost amenajată timp de trei zile chiar în zona Pieței Unirii, iată că v-am adus-o noi în fața ochilor. Cu tot cu povestea opincilor confecționate sau colecționate de acest inedit artist popular!
