Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

„Drumul podgoriilor vrâncene“, proiect implementat de Consiliul Județean Vrancea


Consiliul Județean Vrancea a implementat proiectul „Drumul podgoriilor vrâncene”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007- 2013. Prin implementarea proiectului s-a asigurat valorificarea din punct de vedere turistic a meșteșugului tradițional al producerii vinului și a principalelor atracții turistice din localitățile viti-vinicole. Proiectul „Drumul podgoriilor vrâncene” face parte dintr-o inițiativa mai complexă a Consiliului Județean Vrancea, de transformare a turismului în domeniu cheie al economiei județului, cu impact important pentru stimularea creșterii economice la nivelul Regiunii Sud-Est.
    În anul 2008, a fost depus proiectul „Drumul podgoriilor vrâncene” în cadrul competiției de proiecte „Destinații de excelență – turismul și moștenirea intangibilă”, finanțată de Comisia Europeană. Acest proiect a plasat județul Vrancea pe locul III la nivel național și a făcut că Å¢ara Vrancei să fie desemnată „Destinație europeană de excelență” și promovată în țară și străinătate. Prin implementarea acestui proiect, turiștii au fost atrași în străvechea „Å¢ară a Vrancei”, zonă etnografică distinctă cu caracteristici proprii de civilizație și cultură, în care pot fi descoperite tradiții, obiceiuri, meșteșuguri, un cadru natural deosebit, structuri de primire turistică și obiective de patromoniu cultural (mausolee, monumente, muzee etnografice, case memoriale etc.). Cunoscută drept „Å¢ara viei și vinului”, Vrancea este lider național atât ca suprafață cât și sub aspectul producției de struguri. „Cultura viței de vie a reprezentat pentru regiunea Vrancea o ocupație străveche și de bază a oamenilor, influența ei resimțindu-se  direct și indirect în economie, în viața socială și culturală. Datorită condițiilor naturale favorabile, viile au un potențial de producție ridicat, astfel că viticultura reprezintă o ramură economică importantă a județului (30 – 40% din valoarea producției totale agricole a județului) și o activitate în care este implicată o mare parte a populației locale”, se arată într-un comunicat remis presei.
    Suprafața viticolă a Vrancei este împărțită în trei podgorii  reprezentative: Panciu, Odobești și Cotești.
    Podgoria Panciu – suprafață de peste 8100 ha. În trecut, renumele podgoriei îl făceau vinurile obținute din soiuri tradiționale că Plăvaie, Galbenă, Băbească neagră, Fetească albă și Fetească neagră. Ulterior au cucerit teren și altele ca Fetească regală, Riesling italian, Sauvignon, Pinot noir, Cabernet Sauvignon care au permis obținerea unor vinuri cu denumire de origine și apariția vinurilor spumante care au ridicat faima podgoriei.
    Podgoria Odobești, cu o suprafață de aproximativ 7000 ha, este cea mai veche podgorie din țara noastră fiind considerată o podgorie dacică. Aici se cultivă o mare varietate de soiuri. Dintre cele de origine locală existente încă în cultură se menționează Galbenă de Odobești, iar pe suprafețe mai restrânse soiurile Plăvaie și Mustoasă. Aici se mai cultivă Fetească albă, Fetească regală și Șarbă, Aligote, Riesling italian, Muscat Ottonel, Băbească neagră și Pinot noir.
    Podgoria Cotești constituie o continuare a plantațiilor viticole din podgoria Odobești și cuprinde centrele viticole Cotești, Tîmboiești, Cârligele și Vîrteșcoiu. Aici se cultivă soiurile: Fetească regală, Aligote, Băbească neagră, Fetească albă, Riesling italian, Muscat Ottonel, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră și Merlot. Pentru atragerea turiștilor, Consiliul Județean Vrancea organizează, în fiecare an, Festivalul Internațional al Viei și Vinului. Acesta este cel mai mare și mai important eveniment de profil din România.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?