Fostul șef al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vrancea, Mihai Copaci, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Brăila. El a primit o pedeaspă de 3 ani închisoare, pentru luare de mită. Judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei. „(…) condamnă pe inculpatul Copaci Mihail la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile (…) pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în perioada martie 2015 – 27.02.2016. (…) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani (…)”, este decizia magistraților de la Tribunalul Brăila. Decizia nu este definitivă.
Procurorii DNA susțin că Mihai Copaci ar fi primit mită de la directorul unui spital din Vrancea pentru a asigura bugetarea corespunzătoare a unității medicale. „La data de 27 februarie 2016, inculpatul Copaci Mihail a primit 1.000 de euro (în parcarea din cadrul complexului comercial Carrefour), împrejurare în care procurorii au realizat constatarea infracțiunii fragrante”, se arată într-un comunicat al DNA, emis la momentul trimiterii în judecată a fostului președinte al CAS Vrancea.