Finanțiștii vrânceni se pregătesc să facă verificări la contractele de închiriere a locuințelor. Aceste controale au fost anunțate la începutul acestei luni de către președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoș Doroș. Acesta a spus că în prima etapă va fi o campanie de informare după care vor urma controalele. „În momentul acesta, proprietarii care obțin venituri din chirii devin un focus pentru noi. Primul pas este campania de informare, pasul doi este de control”, a declarat Dragoș Doroș, potrivit profit.ro. Procedura stabilită de ANAF prevede verificări la sediile asociațiilor de proprietari. La București, administratorii au cerut deja locatarilor să aducă contractele vizate de ANAF pentru a fi prezentate la verificările inspectorilor fiscali. Modul cum au procedat asociațiile de proprietari din București este la limita legii, deoarece un contract de închiriere conține date cu caracter personal și se aplică legea 677 din 2001 privind protecția datelor cu caracter personal. Persoanele care dețin astfel de informații trebuie să fie înregistrate ca operatori și trebuie să existe acceptul persoanelor ale căror date sunt comunicate. Pe de altă parte, focșănenii care obțin venituri din chirii ar trebui să înregistreze contractul de închiriere la Administrația Județeană a Finanțelor Publice, în termen de 30 zile de la data încheierii acestuia. Tot atunci se depune Declarația privind venitul estimat, actul de proprietate sau de folosință.