Evenimentul etapei a cincea a Superligii Altdorf Tehnik la fotbal l-a constituit prezentarea ASS Pufești la jocul programat pentru sâmbătă, 1 octombrie, pe stadionul Milcovul. Formația din Pufești avusese până atunci două neprezentări la meciuri iar la a treia urma excluderea din campionat. Oficialii AJF Vrancea aveau aprecieri la adresa pufeștenilor care, ca buni gospodari, își achitaseră înainte de începerea competiției, o mare parte dintre taxele presupuse de participarea la campionatului județean. Însă care, din motive de lot, nu reușiseră să prezinte echipa la toate meciurile programate.
Pentru partida cu CSM Focșani 2007, în mod evident, foarte grea pentru ei, chiar cu riscul de a fi întrecută la scor, ASS Pufești a făcut eforturi și a venit la joc, evitând pierderea locului din campionat și onorând o competiție în care evoluează de ani buni! A fost un gest de fair-play care merită aplaudat cu sportivitate!
De ce multe echipe cu tradiție în fotbalul vrâncean nu s-au mai înscris în campionat sau de ce sunt echipe care ajung în situație de a se retrage din întrecere pe parcursul acesteia este o discuție de făcut pentru că astfel ar putea fi găsite, eventual și soluții!