Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Concursurile pentru directori de școli sunt BLOCATE în 50 de localități din Vrancea


Concursul pentru posturile de directori în unitățile de învățământ este blocat în 50 de localități din Vrancea din cauza metodologiei ambigue care a împiedicat formarea comisiilor de concurs. La Focșani, Odobești și 48 de comune din județ nu au fost desemnați reprezentanții autorităților locale în comisiile de concurs pentru proba interviului. Motivul îl reprezintă formularea ambiguă din metodologia de organizare a acestui concurs, așa cum a fost realizată de Ministerul Educației. Cei de la Minister au solicitat ca în comisia de concurs să fie desemnați și reprezentanți ai autorităților locale. Însă această formulare nu este clară deoarece, conform legislației administrației publice locale, la nivelul localităților sunt autorități legislative – consiliile locale și autorități executive – primarii. În această situație se impuneau precizări referitoare la cine face această desemnare, pentru a fi evitate eventualele contestații din partea candidaților respinși. Iar răspunsul venit de la Minister nu a fost lămuritor. Cei de la București au spus că din aceste comisii pot face parte fie reprezentanți ai primarului, fie reprezentanți ai Consiliului Local sau atât reprezentanți ai primarului cât și ai Consiliului Local.
    La Focșani cel puțin, primarul Cristi Misăilă ne-a spus că nu va face nominalizări pentru această comisie de concurs pentru a evita orice încercare de politizare. „Nu voi face această nominalizare pentru a nu se spune că primarul municipiului s-a implicat în organizarea concursului. Nu vreau să dau motive pentru ca o persoană să conteste rezultatul concursului”, ne-a spus primarul Cristi Misăilă. Nici Consiliul Local nu are timp pentru a desemna reprezentanții în comisie deoarece prima ședință ordinară este prevăzută pentru 27 octombrie, iar conform legii, nu sunt motive pentru organizarea unei ședințe extraordinare. Se ajunge astfel în situația ca persoanele care s-au înscris la aceste concursuri să participe doar la proba scrisă iar interviul să nu mai aibă loc. „Candidații vor participa la proba scrisă dar apoi nu mai poate fi organizată proba interviului și prezentarea CV-urilor. Se va ajunge astfel la reluarea numirilor cu delegație a directorilor unităților de învățământ”, ne-a explicat un candidat la un post de director. Reporterii de la Monitorul de Vrancea au încercat să discute și cu inspectorul școlar general Dorin Cristea pentru a consemna o declarație oficială despre situația din județ însă acesta nu a răspuns la apelurile telefonice repetate.
    Reamintim că mai mulți directori de școli și licee, profesori și învățători din Vrancea, au semnat o petiție online, prin care se solicită organizarea în condiții normale a concursului pentru posturile de directori de unități de învățământ. Petiția a fost inițiată de directorul Școlii „Ion Basgan” din Focșani, Tiberiu Dima (FOTO sursa Facebook), care a arătat că acest concurs este organizat prea devreme, iar metodologia este, în multe puncte, ilegală.
    Semnatarii petiției online arată că este nevoie ca la conducerea unităților de învățământ să se afle oameni competenți, buni comunicatori, cu aplecare către problemele elevilor și ale școlii. De aceea, ministerul trebuie să organizeze un concurs corect pentru aceste funcții. „Timp de 8 ani, Ministerul nu a pus în aplicare Legea Educației, deoarece nu a elaborat o metodologie pentru organizarea acestui concurs! La debutul acestui an școlar, înainte cu 3 luni de alegerile parlamentare, fără nici o consultare publică reală, într-o perioadă foarte aglomerată (debutul anului școlar), Ministerul Educației s-a grăbit să anunțe data desfășurării concursului: 12 octombrie, fără ca, în momentul anunțului (1 septembrie), să existe măcar Metodologia de concurs! Aceasta a fost ulterior aprobată și, în multe puncte, este ilegală!”, se arată în petiție. Semnatarii petiției spun că acest concurs trebuia anunțat cu cel puțin trei luni înainte, iar noul director ar trebui să preia funcția începând cu anul școlar următor. Se atrage atenția și asupra unei prevederi noi, potrivit căreia un candidat poate opta pentru mai multe școli, o ciudățenie pentru sistemul școlii românești.

 

17 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?