Rezolvarea problemelor salariale din administrația publică locală necesită elaborarea unei noi ordonanțe de urgență, a afirmat, miercuri, președintele Federației Sindicatelor Pro-Administrație, Silvia Moldovan, la ieșirea de la discuțiile purtate la Ministerul Muncii. „Au avut loc, timp de patru ore, discuții pentru găsirea unor soluții în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm în administrația publică locală. Dânsa (secretarul de stat Iolanda Stăniloiu â n. r.) s-a angajat atât cât a putut la un dialog deschis, la găsirea soluțiilor și propuneri concrete pentru problemele legate de salarizarea din administrația publică locală, însă suntem profund indignați de faptul că domnul ministru, deși a fost anunțat anterior, nu și-a făcut timp nici măcar 10 minute ca să participe la o discuție cu noi, cei din administrația locală, sfidându-ne încă o dată și arătându-ne că nu îi pasă de acest sector de activitate”, a spus Silvia Moldovan.
Acesta a precizat că discuția cu secretarul de stat Iolanda Stăniloiu a vizat problemele legate de Legea salarizării, Legea 284, „pe urmă, într-o perspectivă mai apropiată, grile sau punerea printr-o ordonanță de urgență pe grile a administrației publice locale, precum și deblocarea acordării de tichete de masă”. „Nu avem termen. Nici nu ne-am așteptat ca să avem un termen și grile într-o astfel de discuție, pentru că am fi fost irealiști atunci”, a subliniat Silvia Moldovan.
Peste 100 de sindicaliști din Federația Sindicatelor Pro-Administrație au pichetat, miercuri, în intervalul orar 11:00 â 16:00, sediul Ministerului Muncii, nemulțumiți de condițiile de salarizare din administrație.