Doi bărbați din satul Pârcovaci, comuna Hârlău, județul Iași, unul în vârstă de 40 ani, iar celălalt de 36 de ani, s-au luat la bătaie după ce au consumat mai multe pahare cu alcool. Cel tânăr l-a lovit pe bărbatul mai în vârstă drept în cap, de l-a lăsat lat în curtea fermei unde munceau ca și zilieri. Polițiștii spun că bărbatul rănit a fost transportat la spital.
Oamenii legii fac cercetări acum pentru a stabili împrejurările în care a avut loc conflictul. „La data de 26 septembrie a.c., orele 11.30, polițiștii din Cârligele au fost sesizați, despre faptul că în curtea unei ferme de pe raza satului Dălhăuți, se află o persoană în stare de ebrietate căzută pe sol și care prezintă o leziune în zona capului. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că în seara zilei de 26 septembrie a.c., orele 22.00, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 40 ani, din comuna Hârlău, sat Pârcovaci, care lucra ca muncitor zilier, ar fi avut o discuție în contradictoriu cu un bărbat de 36 ani, din aceeași localitate. Persoana vătămată a fost transportată la Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon Focșani, pentru acordarea de îngrijiri. În cauză cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta„, se arată în buletinul informativ al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.