Primarul Petrică Dogaru de la Dumitrești își însoară astăzi (sâmbătă n.r.) băiatul. Dragoș, fiul cel mic al edilului, în vârstă de 31 de ani, și-a găsit aleasa inimii la Râmnicu Sărat. Nicoleta Bîzu are 27 de ani, cei doi se cunosc de ceva timp și au decis că e vremea să oficializeze relația. Cununia civilă va avea loc începând cu ora 17.00 la sediul primăriei din Dumitrești și va fi oficiată chiar de tatăl mirelui, primarul Petrică Dogaru. Va urma apoi cununia religioasă la Biserica din Dumitrești, începând cu ora 17.30, după care nunta propriu zisă se va desfășura la Restaurantul Davids din Focșani. Nașul de cununie este Dan Sava, patronul firmei Edil Dan Construct din Focșani. Nicoleta Bîzu lucrează la un salon de înfrumusețare în București, iar Dragoș Dogaru lucrează la ANRP. Vizibil emoționat, primarul ne-a spus că este un moment unic în viața lui și își dorește ca cei doi tineri să aibă o viață frumoasă și fericită împreună. „Le doresc multă sănătate, înțelepciune, să treacă cu mare încredere prin viață, să facă față împreună tuturor problemelor ce se vor ivi pe parcursul căsniciei. Îmi doresc să aibă copii și să aibă parte de multă fericire. Pentru mine este un moment excepțional din viața mea să pot oficia cununia unuia dintre copiii mei și sunt foarte încântat de acest eveniment”, a spus primarul Petrică Dogaru.