Credincioșii care vor veni în luna octombrie la Iași pentru a lua parte la manifestările religioase organizate cu prilejul hramului Cuvioasei Parascheva vor avea prilejul de a se închina și la moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, care vor fi aduse spre închinare de la un lăcaș de cult din Cipru.
Potrivit programului organizat de reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, va fi scoasă din catedrala mitropolitană în procesiune, luni, 10 octombrie, începând de la ora 6,30, și va fi depusă pentru închinare pe platoul din fața Căminului teologic. Miercuri, 12 octombrie, în jurul orei 9,00, un sobor de clerici va întâmpina pe Aeroportul Internațional Iași racla cu moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul. Jumătate de oră mai târziu, moaștele care sunt aduse de la un lăcaș de cult din Cipru vor fi primite la Catedrala Mitropolitană. Seara, între orele 19,00 și 20,30, va fi organizat pelerinajul ‘Calea Sfinților’ â Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul. Procesiunea va avea loc pe traseul dintre Strada I. C. Brătianu â Strada Cuza Vodă, Strada Armeană â Biserica ‘Sfântul Sava cel Sfințit’ â Strada Costache Negri â Mănăstirea ‘Sfinții Trei Ierarhi’ â Catedrala Mitropolitană.
Vineri, 14 octombrie, când se prăznuiește hramul Cuvioasei Parascheva, între orele 9,00 și 13,00, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată pe podiumul din Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, din fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În anii anteriori la acest eveniment religios au luat parte nu numai clerici, dar și reprezentanți ai mediului politic local și național, cultural și educațional.
Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva transformă Iașiul, începând din anii ’90, în cel mai mare centru de pelerinaj din țară. Sfânta Parascheva este considerată atât de credincioșii ortodocși cât și de cei catolici a fi ocrotitoarea Moldovei cât și a celor săraci.