Ajung acasă foarte târziu. La ora aia, majoritatea oamenilor dorm. Majoritatea șobolanilor însă, nu. Am ajuns la această concluzie posibil pripită după ce într-o seară, urcând scările din blocul unde locuiesc, m-a întâmpinat un șobolan la etajul doi. El se uita la mine, eu la el. El a început să urce spre etajul trei, eu după el. El s-a dus spre lift, eu nici că m-am lăsat. În cele din urmă, într-un act probabil doar aparent sinucigaș, s-a aruncat în spațiul dintre scări și l-am auzit lovindu-se în cădere. Sunt multe lucruri care-mi provoacă scârbă, dar șobolanii și gândacii, în special cei de bucătărie, sunt motive de coșmar.
Plină de nervi, am ajuns în apartament decisă să-l sun pe administrator. Cum însă omul nu-i Cenușăreasa, să-și piardă condurii la miez de noapte, m-am abținut de la apeluri nocturne. Soțul din dotare se întreba de unde ar putea veni guzganul. Păi, să ne gândim puțin… De unde vin, în general, guzganii? În „Cel mai iubit dintre pământeni”, unul dintre colegii de la Deratizare îi ține lui Victor Petrini, personajul central al romanului, un adevărat discurs despre parcursul existențial al șobolanilor. Aici se bifurcă două drumuri: unul care ne conduce la concluzia că cele câteva cutii-capcană, amplasate mai mult sau mai puțin strategic de angajații Direcției de Dezvoltare a Primăriei Focșani, nu au avut așteptatul efect, multe dintre ele fiind, e adevărat, distruse de unii dintre concitadinii noștri, așa că poate n-ar strica măcar luarea în considerare a altor metode, eventual o echipă de muncitori la Deratizare; al doilea – nici după lecturarea romanului, nici măcar după vizualizarea filmului de mare succes „Ratatouille”, șobolanii nu mi-au devenit mai simpatici. Dimpotrivă! Îi consider în continuare, dăunători purtători de boli, care, în acest an 2016, nu ar trebui întâlniți lângă și chiar în blocurile dintr-un oraș european.
Revenind însă… de unde vin șobolanii Focșaniului? Căci nu e prima oară când semnalăm prezența lor, iar mulți cititori ne-au trimis poze și filmulețe cu spurcăciunile zburdând în voie pe aleile de lângă blocuri. Și tot rumegând acest subiect, mi-am adus aminte de platforma Mopaf. Care începe la o sută de metri de blocul unde locuiesc. Și care este atât de lungă și atât de lată cât un vis urât de-o noapte-ntreagă.
Din iulie anul trecut când am scris reportajul despre oroarea din inima Focșaniului (îl puteți reciti accesând http://bit.ly/1HMT9ml), am tot întrebat autoritățile, fie că au fost Garda de mediu, Poliție sau Primărie, ce se poate face pentru ca acel loc să fie curățat. Nimeni nu a putut face nimic. Asta pentru că e proprietate privată și pentru că proprietarul e în faliment. Inițiativa actualei conduceri a Primăriei, de a mări cu până la 500 la sută impozitele pentru cei care-și abandonează în halul ăsta proprietățile imobiliare, este binevenită, dar mă tem că până la tragerea la răspundere a proprietarilor, șobolanii, gândacii și țânțarii tigru (iarăși o problemă semnalată de mulți cititori) vor ajunge să ne intre în case, instituții, locuri de joacă, magazine, fabrici, etc., dacă nu or fi intrat deja.
Insist așa cum am insistat și în urmă cu un an și ceva. Trebuie să existe o colaborare instituțională, o mobilizare de forțe la nivelul autorităților, astfel încât fosta platformă Mopaf să nu mai reprezinte spațiul ideal de înmulțire a guzganilor și a altor scârboșenii purtătoare de molimi. Desigur, sunt și alte locuri unde acești dăunători viețuiesc, își fac cuiburi și se înmulțesc fără teamă de represalii, dar nu știu dacă există vreun loc cu o suprafață atât de mare și situat atât de aproape de multe cartiere ale municipiului (Sud, Laminorul, Comisariat-Polivalentă). Ceva trebuie să se poată face pentru sănătatea publică în municipiul Focșani.
Ieri am intrat din nou în acel spațiu apocaliptic cu convingerea că nimic nu s-a schimbat, dar cu speranța că poate…. totuși… Și, spre marea mea tristețe, ceva într-adevăr s-a schimbat: munții de gunoaie sunt mai înalți, iar clădirile încep să nu se mai vadă din cauza vegetației abundente. Aproape de centrul municipiului Focșani, pe un imens teren proprietate privată, se naște încet și sigur o junglă, unde șobolanii pot foarte bine să fie în vârful lanțului trofic.
