Școlile fără autorizație sanitară pot obține fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, termenul limită pentru includerea la finanțare fiind 20 septembrie.
„Decizia a fost luată pentru a da posibilitatea unui număr cât mai mare de unități să demareze în acest an intervențiile de acest fel, ca urmare a faptului că sumele alocate cu această destinație nu au fost solicitate în integralitate. Este vorba de fonduri în valoare 800.000.000 lei, alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), reprezentând circa 66% din bugetul programului. O primă analiză arată că principala cauză a slabei accesări a fondurilor disponibile este legată de capacitatea administrației locale: unele primării, mai ales din mediul rural, fie au capacitate redusă de a pregăti proiecte, fie derulează lent procesul de pregătire a lor, fie au o altă prioritizare a solicitărilor de finanțare. Această problemă este întâlnită nu doar în cazul școlilor, ci în general pentru investiții în plan local”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației Naționale.
Potrivit comunicatului, „Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) urmează să finalizeze maparea stării tuturor unităților de învățământ din România (condiționalitate ex-ante pentru utilizarea fondurilor europene în domeniul educației). Rezultatul va fi accesul la date actualizate a stării infrastructurii din educație și a cauzelor acesteia. (…) Lucrările finanțate se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea unităților de învățământ preuniversitar, respectiv: grădinițe, școli generale primare și gimnaziale, licee, grupuri școlare, colegii naționale, școli profesionale, școli postliceale, unități de învățământ special de stat (conform Ordinului MDRAP nr. 1851/2013 republicat privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală)”.