Ediția: Marți 25 februarie 2025 Nr. 6822
Ediția: Marți 25 februarie 2025 Nr. 6822

Elevii și studenții beneficiari de pensii de urmaș trebuie să depună adeverințe școlare la Casa Județeană de Pensii


Elevii în vârstă de peste 16 ani și studenții, beneficiari de pensii de urmaș, au obligația să depună la Casa Județeană de Pensii (CJP) Vrancea adeverințe de școlarizare, la începutul fiecărui an de studii. Astfel, cei care sunt elevi la o unitate de învățământ preuniversitar pot depune aceste adeverințe începând cu data de 12 septembrie a.c., iar studenții începând cu data de 1 octombrie a.c. Depunerea acestor adeverințe este obligatorie pentru elevii și studenții beneficiari de pensii de urmaș pentru că, în cazul în care nu le depun în termenul prevăzut de lege, drepturile de pensie li se vor suspenda. Plata se va relua numai după depunerea respectivelor adeverințe. „La această dată există în evidențele instituției noastre un număr de 812 pensii de urmaș elevi și studenți. Urmașii elevi trebuie să depună la sediul Casei Județene de Pensii Vrancea adeverințele de elevi eliberate de unitățile de învățământ, în conformitate cu normele în vigoare”, a declarat Monica Moldovan, purtătorul de cuvânt al CJP Vrancea.
    Pensia de urmaș nu poate fi mai mică de 400 lei pentru fiecare urmaș în parte, deoarece valoarea pensiei minime garantate este, din 1 ianuarie 2016, de 400 lei.
„Copiii au dreptul la pensie de urmaș dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 ani. Având în vedere că plata pensiei de urmaș se suspendă dacă nu se face dovada continuării studiilor, conform prevederilor art. 114, lit g) din Legea nr. 263/2010, beneficiarii pensiilor de urmaș sunt obligați să depună la Casa Județeană de Pensii Vrancea, după caz, următoarele acte: adeverință de școlarizare pentru anul școlar, eliberată după începerea anului școlar, adică după 12 septembrie pentru elevi și după data de 1 octombrie pentru studenți; pentru copiii care studiază în străinătate – adeverința originală și traducerea legalizată; copie de pe un cupon de pensie; copie după buletinul tutorelui. Actele trebuie depuse până la data de 30 septembrie pentru elevi și 5 octombrie a fiecărui an pentru studenți”, a detaliat Monica Moldovan.
    Copiii urmași care, în cursul anului școlar împlinesc vârsta de 16 ani, au obligația să prezinte dovada continuării studiilor, respectiv adeverința de elev, emisă în luna împlinirii vârstei. Termenul de depunere în cazul acestora este sfârșitul lunii respective. „Pensia de urmaș acordată copiilor poate fi cumulată cu orice tip de venit conform art. 118, litera c și d, indiferent de mărimea venitului”, a precizat purtătorul de cuvânt al CJP Vrancea.
    Pensia de urmaș nu poate fi mai mică de 400 de lei pentru fiecare urmaș în parte, deoarece valoarea pensiei minime garantate este, din 1 ianuarie a.c., de 400 de lei.

Orfanii de ambii părinți primesc pensie după fiecare părinte

    Pensia de urmaș se stabilește, după caz, din: pensia pentru limită de vârstă aflata în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat; pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă.
    Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din punctajul mediu anual realizat de susținător în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel: 50% pentru un singur urmaș; 75% pentru doi urmași; 100% pentru trei sau mai mulți urmași.
Cuantumul pensiei de urmaș, în cazul orfanilor de ambii părinți, se stabilește prin însumarea drepturilor de pensie de urmaș, calculate după fiecare părinte.

Pensiile de urmaș sunt acordate copiilor și soțului supraviețuitor

    Legislația în vigoare prevede că în sistemul național unitar de pensii publice există două categorii de persoane care pot primi, în anumite condiții, pensie de urmaș și anume copiii și sotul supraviețuitor. Copiii au dreptul la pensie de urmaș până la vârsta de 16 ani, până la vârsta de maxim 26 de ani dacă își continuă studiile, până la finalizarea acestora, și pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile menționate anterior.
    În cazul soțului supraviețuitor, pensia de urmaș se acordă astfel: la împlinirea vârstei-standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. Dacă durata căsătoriei a fost mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus; indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul l sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 1 an.
    Pensia de urmaș se acordă indiferent de vârstă și de durata căsătoriei, dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale și dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie, ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut. „Persoana care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, beneficiază de pensie de urmaș pe o perioadă de șase luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut. Soțul supraviețuitor care are în îngrijire, la data decesului susținătorului unul sau mai mulți copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaș până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut”, a declarat Monica Moldovan, purtătorul de cuvânt al CJP Vrancea.
   
Opțiune între pensia de urmaș și pensia proprie

    Soțul supraviețuitor care are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie. Persoanele care doresc să facă o astfel de opțiune trebuie să depună la sediul Casei Județene de Pensii Vrancea, la ghișeul „Stabiliri pensii”, următoarele documente: cerere de opțiune; copie de pe cuponul de pensie proprie și cuponul de pensie al decedatului; declarație că nu s-a recăsătorit după moartea soțului; copie de pe actul de identitate; copie de pe certificatul de căsătorie; copie de pe certificatul de naștere. „Trecerea de la pensia proprie la pensia de urmaș se face cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii de opțiune”, a precizat Monica Moldovan, purtătorul de cuvânt al CJP Vrancea.
    Atenție! Pensia de urmaș acordată soțului supraviețuitor poate fi cumulată cu venituri din activități profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, numai dacă acestea nu depășesc 35% din câștigul salarial mediu brut pe economie.

1 COMENTARIU

  1. Baiatul meu in varsta de 19 ani beneficiaza de o pensie de urmas si este inscris la o facultate de stat la care vrea sa renunte dupa 3 luni. Ce se intampla cu pensia se sisteaza singura sau trebuie sa mergem personal sa declaram? Multumesc anticipat celor care poate sa ma ajute cu un raspuns corect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?