Vă spun cu mâna pe inimă, multe am văzut în viața mea de ziarist, dar nenorocirea în care viețuiește nea Berilă din Cucuieți parcă depășește orice închipuire! Am văzut sărăcia cu efectele ei devastatoare în toate formele sale, însă ca cea din casa acestui om parcă n-am întâlnit niciodată! Am ajuns la el acasă întâmplător, condusă de o consăteancă de-a bărbatului, impresionată de traiul crunt al acestuia. Din șosea, aș fi zis că e doar o casă părăsită, năpădită de buruieni, dar totuși, încă în picioare, pentru că spre drum se vede doar peretele întreg și o parte din acoperiș… Șocul resimțit însă când în fața ochilor mi s-a dezvăluit realitatea m-a lăsat pur și simplu fără cuvinte! Fără cuvinte a rămas și nea Berilă, nevenindu-i să creadă că persoana lui interesează pe cineva. Stătea așezat pe prispa crăpată, cu mâinile adunate în poală, cu capul în piept și umerii căzuți, poziția lui vorbind de la sine despre resemnare, despre deznădejde… Un om necăjit. Un om necăjit care s-a ridicat sprijinindu-se în băț și s-a dus, șchiopătând, către intrarea în casă, uitându-se de vreo două ori înapoi, să se convingă că încă îl urmez.
M-am oprit, așteptând să deschidă, cu gesturi firești, ușa de la intrare. Numai că nici una nici două, în loc să apese pe clanță (inexistentă, am observat apoi) bărbatul a luat ușa în brațe și a dat-o deoparte, sprijinind-o de perete. Cu grijă, ca nu cumva să se dărâme. Peretele. Că din cele două odăi câte a avut odată casa, doar una a mai rămas cât de cât în picioare, într-un echilibru instabil, periculos. Odaia a cărei ușă tocmai ce-a fost dată la o parte cu brațele de nea Berilă… În locul ei s-a căscat brusc o gaură neagră, rău prevestitoare, în care omul a intrat ca un animal în vizuină. O clipă, și s-a făcut nevăzut! „Veniți să vedeți”, mă încurajează, așa că sar pe prispă și mă opresc în cadrul ușii. Și nu pot să cred!
Prin tavanul dărâmat peste sobă se cască cerul!
Ca o groapă de gunoi, așa arată camera în care-și duce zilele nea Berilă. Ochii se obișnuiesc greu cu bezna, cu atât mai greu cu cât aceasta contrastează cu lumina puternică a soarelui care cade brutal peste un maldăr de cărămizi, direct prin gaura din tavanul dintr-un colț al odăii. Încet, realizez dezastrul: maldărul de cărămizi și lemne rupte peste care tronează o balie, o găleată și câteva folii rătăcite acoperă soba distrusă a omului. Lângă ea, pe un pat răpciugos sunt aruncate, claie peste grămadă, haine, cutii, un covor, pături – tot ce reprezintă „averea” sexagenarului.
Celălalt pat, improvizat din scânduri, pus pe alt perete, ce susține o bucată de tavan încă negăurit, este cel în care doarme nea Berilă. Iar sub paturi și pe podeaua mizerabilă din pământ sunt aruncate pet-uri de toate dimensiunile, cutii goale de conserve, foi murdare de ziar, mucuri de țigări, cârpe, găleți, ligheane găurite, borcane și tot felul de alte gunoaie… Toate acestea, adunate într-un amalgam îngrozitor, între cei patru pereți scorojiți, crăpați și înnegriți de-a binelea de fumul scos de sobă ierni după ierni. Iarna asta însă, soba nu va mai scoate fum. În ea nu se mai poate face focul. „Trebuie dărâmată și făcută alta. Dar mai întâi trebuie reparat tavanul. Și eu nu am nicio putere. Și nici bani să plătesc pe cineva. Toți banii mei sunt pensia de handicap de gradul II, adică 272 de lei. Că pensie de vârstă nu am, că am lucrat la CAP și nu mai sunt documente”, a spus nefericitul. „Atât aș vrea, dacă se poate, să mă ajute cineva să repar tavanul și să fac soba, că altfel nu cred că mai pot să trec peste încă o iarnă”, a îndrăznit.
Îmi povestește că aceea este casa părinților. Că acolo s-a născut și a crescut alături de cele două surori, despre care de foarte multă vreme nu mai știe nimic altceva, decât că într-un an, cât a fost el internat prin spital, au venit și au vândut pământul moștenit de la părinți. Și lui nu i-au dat nimic…
A fost odată un om ca toți oamenii…
Da. Chiar așa. Odată, demult, nea Berilă a fost și el om în rândul lumii, om ca toți oamenii, cu nevastă, cu copii. Două fete a avut, despre care, deși l-au părăsit așa cum în urmă cu 23 de ani a făcut și nevastă-sa, vorbește cu mare dragoste. „Munceam pe la ferme, mult timp am muncit la fermă la Bolotești, unde este acum o moară. Și la ferme prin Brăila. Am lucrat mult, ca să am cu ce să le cresc, pe vremuri veneau aici mașinile și ne luau la treabă…. Dar au plecat. De vreo 15 ani nu le-am mai văzut. Erau nemăritate. Nevastă-mea a plecat acum 25 de ani. Îi cam plăcea să umble… mă-nțelegeți. Acum e prin Turcia din câte am auzit”, spune.
Vecinii omului povestesc că degradarea sa a început după moartea mamei lui. Unii zic că nea Berilă s-ar fi împrietenit cu paharul, alții însă, susțin că a fost mereu om muncitor, cu bun simț și o inteligență nativă, un om care deși are doar patru clase vorbește surprinzător de frumos. „M-am îmbolnăvit grav, pur și simplu mă lua amețeala și cădeam din picioare. Am fost operat la cap, că mi-au descoperit niște cheaguri de sânge. Am avut 32 de copci, se vede și acum locul. Doctorii au zis că am epilepsie. Ar trebui să iau medicamente mereu, dar nu am bani… În plus, acum doi ani mi-a crescut o gâlmă la piciorul stâng, dacă nu mă operau la timp mi-l tăiau. Cei de la spitalul Vidra au vrut să mi-l reteze de la genunchi, dar m-au trimis la București, unde m-au operat și am rămas cu el întreg. Totuși, este foarte vânăt, mă doare și nu pot să merg fără băț. Chiar și cu băț îmi este greu”, a explicat sărmanul. „Cum să repar eu casa când de abia mă mișc…?”, se întreabă, mai mult pentru sine.
Fără apă și fără curent electric, se spală într-o găleată
Nea Berilă nu are nimic, dar nimic din ceea ce se găsește de regulă într-o casă omenească. Nu are apă, nici curent electric, nici aragaz, sobă, televizor, sau aparat de radio măcar. Nu are veselă, nici farfurii, nici prosoape sau haine curate, nu are absolut nimic. Nici n-ar avea unde să le țină.
„Astă primăvară mi-a căzut tavanul și mi-a distrus soba. Vă dați seama că atunci când plouă udă tot. Am crezut că o să mă ajute cineva, dar nimeni nu m-a băgat în seamă… E vai de capul meu. De spălat, mă spăl într-o găleată de 15 litri, îmi dă apă o vecină. Dar hainele eu nu pot să le spăl și nici nu am cu ce. Și WC-ul s-a distrus, nu mai am. Mă duc aici, în boscheți. Și ușa a sărit din țâțâni că s-au hâit pereții… Dacă mai puteam munci, mi le refăceam eu pe toate, dar nu mai pot… Că, să știți, mie nu mi-a plăcut curvăsăria, nici hoția. Mie mi-a plăcut munca, dar m-au dărâmat bolile. Și ce să fac? Aș vrea, dacă se poate, un ajutor de la cineva, un ajutor numai să fac soba și să repar tavanul. Că nu știu cum am să trec altfel peste iarna care vine. Că altundeva eu nu am unde să mă duc, nu am pe nimeni”, spune bărbatul.
Are mare nevoie de o mână de ajutor
Orice s-ar zice, nea Berilă are, în acest moment, mare nevoie de ajutor! Este un om ca oricare dintre noi, care se află efectiv în pericol: ori se dărâmă casa peste el, ori îngheață de frig la iarnă, dacă soba și tavanul nu vor fi reparate. Îi trebuie o mână de ajutor, atâta tot, așa încât să poată duce mai departe o viață cât de cât omenească.
Acum trăiește mai rău decât un câine, răpus de neputință și deznădăjduit, în odaia lui devenită groapă de gunoi… Dacă nu mă credeți, priviți fotografiile pe www.monitorulvn.ro! Mergeți voi înșivă și vorbiți cu el… Și pentru o clipă măcar, gândiți-vă că niciunul dintre noi nu știm cum vom ajunge. Și dacă nu cumva, cândva, vom avea la rândul nostru nevoie de o mână de ajutor.
