Primăria Orașului Panciu a derulat, ieri, campania de toamnă de dezinsecție la blocuri, instituții publice, în parcuri și zone verzi. Acțiunea s-a desfășurat în conformitate cu HCL 62/2002, Ordinul Ministerului Sănătății nr. 536/1997, Legea 51/2006 și Legea 101/2006, cu respectarea Ordinului nr. 119 din 2014 pentru aprobarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației. „Campania de dezinsecție a fost inițiată ca urmare a înmulțirii țânțarilor, muștelor, dar și a altor insecte dăunătoare, după precipitațiile însemnate căzute la sfârșitul lunii august. Aceasta s-a desfășurat pe raza întregului oraș, avându-se în vedere scările de bloc, instituțiile publice, dar și spațiile și zonele verzi. Încă de la sfârșitul săptămânii trecute, populația a fost avertizată, prin mijloace specifice, asupra faptului că, pe durata efectuării dezinsecției, trebuie să evite zonele în care se acționează, întrucât substanțele ar putea provoca iritații ale ochilor și ale pielii”, a declarat primarul Iulian Nica. Edilul-șef precizează că, vineri, 2 septembrie 2016, administrația locală a desfășurat la nivelul comunității și o acțiune de deratizare, în vederea distrugerii rozătoarelor și a prevenirii înmulțirii acestora în subsolurile imobilelor, în parcuri sau în zonele verzi.