Numai 0,17 la sută din totalul celor 142.990 beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului (ICC), adică 242 persoane, consumă o treime din bugetul alocat, existând chiar cuantumuri care ajung la echivalentul în lei a 35.000 euro, arată Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). După numai o lună de aplicare a măsurii adoptate în prima parte a anului de către Parlament – prin care cuantumul ICC a fost majorat la 85 la sută din media veniturilor nete realizate în ultimul an înainte de nașterea copilului, adopția, încredințarea în vederea adopției, luarea în plasament sau în tutelă – se înregistrează deja un dezechilibru în distribuirea echitabilă a resurselor bugetare alocate pentru plata ICC, iar această situație trebuie dezbătută public în următoarea perioadă, spun reprezentanții MMFPSPV.
În topul indemnizațiilor pentru creșterea și îngrijirea copilului, la nivel național, conduce o persoană din județul Sibiu, care primește lunar 159.084 de lei (circa 35.000 de euro). Ea a realizat venituri ca membru asociat sau persoană autorizată să desfășoare o activitate independentă, potrivit Ministerului Muncii. Locul doi al topului realizat de MMFPSPV este ocupat de o persoană din București care încasează lunar 94.168 de lei, în timp ce pe locul trei se află o persoană din Constanța, care primește o indemnizație lunară de 74.693 de lei. Urmează o persoană din Bacău care primește 38.936 de lei după ce a realizat venituri pe bază de contract de muncă/raport de serviciu, o persoană din Timiș, care încasează lunar 38.506, ea realizând venituri atât pe bază de contract de muncă/raport de serviciu, cât și din profesii liberale și o persoană din Hunedoara, care primește 37.171, ea realizând în ultimele 12 luni venituri ca membru asociat sau persoană autorizată să desfășoare o activitate independentă.
de Aurelia Alexa
www.news.ro
Articolul integral pe http://bit.ly/2cmS47j