Un TAB ce aparține Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată din Focșani s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea DN 2B, pe raza județului Buzău, potrivit site-ului stiridebuzău.ro. Acesta era transportat pe platforma unui autotrailer. TAB-ul era adus la Focșani de la Târgoviște, unde fusese dus pentru reparații. Între localitatea Mizil și Buzău, un tir ar fi efectuat o manevră de depășire prea aproape de autotrailer, moment în care șoferul militar a virat brusc dreapta pentru a nu intra în coliziune cu acesta.
Militarii spun că în acel moment autotrailerul a ieșit de pe carosabil, iar TAB-ul s-a desprins de pe platformă și a aterizat în șanț. De asemenea, o roată a transportorului s-a desprins. Din fericire nu au existat victime. „Un autotrailer care căra un transportor între Mizil și Buzău a fost depășit de un tir care i-a tăiat calea și șoferul a tras puțin dreapta ca să nu intre în tirul care l-a depășit neregulamentar. A intrat apoi în balans și transportorul a picat de pe autotrailer și a căzut în lateral dreapta. Nu au existat victime, a fost scos de acolo, pus din nou pe trailer și se întorc azi (n.r. ieri) în cazarmă”, a declarat locotenent – colonel Vali Roman, din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată Focșani.
Conducerea unității militare va desfășura o anchetă internă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.