Românii care se întorc în țară ar putea primi până la 50.000 de euro pentru a-și deschide o afacere

2
934


Românii din străinătate care vor să se întoarcă în țară vor primi un grant de până la 50.000 de euro pentru a-și deschide o afacere, potrivit unui proiect de program guvernamental, care va fi lansat în dezbatere publică la începutul lunii septembrie, a declarat, marți, pentru AGERPRES, Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA). Programul va fi implementat de Ministerul Fondurilor Europene și va avea un buget total de 30 de milioane de euro, care vor proveni din fonduri europene, prin Programul Operațional Capital Uman. Fiecare beneficiar va primi până la 50.000 de euro, adică 90% din totalul investiției. „Încă din februarie am căutat să creăm un program care să atragă potențiali antreprenori români care au deja experiență în străinătate. Am decis la nivel de Guvern să implementăm acest program cât mai repede, în această toamnă. Mizăm pe o schemă cu un buget total de 30 de milioane de euro din POCU (Programul Operațional pentru Capital Uman — n. r.) prin care să stimulăm românii din diaspora să se întoarcă prin investiții și antreprenoriat”, a spus Vrînceanu. Potrivit acestuia, viitorii antreprenori vor beneficia și de consultanță și training în afaceri. „Din punctul meu de vedere, este important, în primul rând, să oferim nu doar granturi, ci și consultanță, training, cursuri pentru cei care vor beneficia de aceste granturi. În al doilea rând, este important să promovăm în mod onest aceste programe, întrucât am observat în piață că încrederea în stat și administrație a românilor plecați este foarte redusă și ei au senzația că li se iau bani, nu li se dau”, a arătat secretarul de stat. El a amintit că există în piață un număr mare de granturi lansate, cu bani de la stat sau bani europeni, însă potențialii beneficiari nu știu de existența acestora.
 Vrînceanu a adăugat că este de preferat ca românii care se întorc să își deschidă un business în zona lor de expertiză, spre exemplu cine a lucrat în construcții să își deschidă o firmă în acest sector, iar cine a îngrijit persoane vârstnice să deschidă un azil de bătrâni. „Acestea sunt modele de business destul de greoaie, tocmai din această cauză este importantă să le oferim și consultanță, nu doar granturi”, a precizat el. Oficialul ministerial a mai spus că în categoria potențialilor beneficiari se vor încadra și studenții care au studiat în străinătate și vor să se întoarcă în țară, nu doar cei care au lucrat în afară. Criteriile finale de eligibilitate pentru beneficiari vor fi stabilite în cadrul procesului de consultare publică, proces care va fi demarat la începutul lunii septembrie, a adăugat Claudiu Vrînceanu. Secretarul de stat în MECRMA a participat marți la consultările din cadrul proiectului „România competitivă”, cu tema Diaspora — „Mobilitatea forței de muncă: brain-regain’. Conform MECRMA, în cadrul proiectului „România competitivă”, au fost programate o serie de 16 sesiuni consultative pe baza celor peste 90 de măsuri economice identificate care pot contribui la definirea unei viziuni de consens în ceea ce privește o creștere economică sustenabilă până în anul 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here