Ediția: Joi 23 ianuarie 2025 Nr. 6799

O femeie rănită și trei mașini implicate într-un accident, la Golești


Un șofer de 27 de ani, din Focșani, a provocat un adevărat carambol pe DN2 E85 pe raza localității Golești. Polițiștii susțin că tânărul, care se afla la volanul unui  autoturism, nu a păstrat o distanță regulamentară față de mașina care circula în fața sa și s-a ciocnit cu aceasta. În urma impactului, mașina lovită a fost proiectată în autoturismul care se deplasa în fața sa. 
Accidentul s-a soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 20 de ani, care era pasageră în cea de a doua mașină. „La data de 24 august a.c., ora 15.00, pe DN2 E85 în localitatea Golești, un tânăr de 27 ani din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de un autoturism care se deplasa în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta, după care l-a proiectat într-un alt autovehicul, din față. În urma producerii a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 20 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au precizat oamenii legii prin intermediul unui comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?