Germanul Manuel Graefe va arbitra partida dintre formația engleză West Ham United și Astra Giurgiu, care va avea loc joi (21,45, ora României), pe Stadionul Olimpic din Londra, în manșa a doua a play-off-ului Europa League la fotbal, a anunțat site-ul uefa.com. Arbitri asistenți au fost nominalizați Mike Pickel și Holger Henschel, în timp ce arbitru de rezervă va fi Harm Osmers. Graefe are 42 de ani (va împlini 43 luna viitoare) și este arbitru FIFA din 2007. Germanul a condus o singură echipă românească în cupele europene, pe Oțelul Galați, care era învinsă de Benfica, la Lisabona, cu 1-0, pe 7 decembrie 2011, în grupele Ligii Campionilor. Astra Giurgiu, campioana României, și West Ham United au terminat la egalitate, 1-1, meciul jucat joia trecută, la Giurgiu, în prima manșă a play-off-ului Europa League.