Producătorul de hârtie și carton Vrancart Adjud va emite obligațiuni de peste 8,5 milioane euro pentru a finanța proiectele de investiții necesare dezvoltării societății în următorii ani. Decizia a fost luată la ultima Adunare Generală Extraordinară a acționarilor din 18 august. Vor fi obligațiuni dematerializate, nominative, negarantate, convertibile, tranzacționabile în valoare de 38,2 milioane lei, cu o maturitate la șapte ani, cu posibilitate de răscumpărare anticipată. Fondurile obținute prin această emisiune de obligațiuni vor asigura achiziționarea unui producător de hârtie de uz casnic din Brașov, Rom Paper SRL. Prețul acestei achiziții este cuprins între 4,2 și 6,5 milioane euro, urmând să fie definitivat în următorii doi ani, în funcție de rezultatele financiare obținute în această perioadă de societatea brașoveană.
A treia decizie importantă care a fost luată la ședința din 18 august vizează înființarea unui SRL care se va ocupa de coordonarea activității de producție-vânzare în București și zona de sud a țării. Sediul acestei noi societăți va fi în București, cu un buget de patru milioane euro, în numerar și bunuri. Conducerea Vrancart vrea să obțină și un ajutor de stat consistent pentru proiectul „Schimbare fundamentală în procesul general de producție din cadrul Vrancart „. Ajutorul de stat a fost estimat la peste 84,3 milioane lei iar proiectul va fi implementat în perioada 2017-2019. Finanțarea proiectului de ajutor de stat va fi asigurată prin surse împrumutate și fonduri nerambursabile.
Achiziția societății Rom Paper urmează unei alte achiziții realizate de Vrancart în 2015, respectiv producătorul de cutii din carton ondulat Giant Prodimpex din Ungheni, județul Mureș. Tranzacția s-a ridicat la 6,1 milioane lei iar prin această investiție, Vrancart și-a extins piața de desfacere și capacitatea de producție. Același lucru se întâmplă în cazul achiziției Rom Paper. Aceasta are ca obiect de activitate producția și comercializarea de șervețele de masă, prosoape pliate, hârtie igienică, prosoape cosmetice și șervețele la cutie. Aceste produse sunt comercializate în România dar și în alte șase țări prin intermediul lanțurilor de magazine (hipermarketuri, supermarketuri, cash& carry), dar și prin intermediul distribuitorilor. Prin achiziția producătorului din Brașov, Vrancart vrea să își consolideze poziția de pe piața hârtiilor igienico-sanitare și să atace segmentul produselor de calitate ridicată.
Justificarea achiziției poate fi regăsită în raportul anual al Consiliului de Administrație pentru 2015. „Vrancart a înregistrat o scădere a cotei de piață în anul 2015 față de 2014 datorită creșterii producției interne cu aproximativ 6000 tone, odată cu punerea în funcțiune în România a două noi capacități de producție pentru gama de produse din celuloză. Vrancart realizează în principal produse din maculatură într-un singur strat și două straturi, ce vizează segmentul de piață de caliltate medie, în timp ce piața se orientează cu predilecție către produsele din celuloză în două sau mai multe straturi”, se arată în raport.
Vrancart Adjud este cea mai mare companie vrânceană, cu un profit raportat de peste 18,1 milioane lei pentru 2015. Din această sumă au fost distribuite dividende de peste 13,8 milioane lei, adică 0,016 lei/acțiune. Fondul de dezvoltare al societății este de 2,1 milioane lei. Acționarul majoritar la Vrancart este SIF Banat-Crișana, cu 74,7%. Alte persoane juridice dețin 18,47% iar persoanele fizice au 6,81% din acțiuni. Perfomanțele financiare ale societății justifică și remunerațiile pentru membrii Consiliului de Administrație. Aceștia primesc 10 mii lei net/lună iar limita generală a remunerației lunare prevăzute în contractul de mandat a directorului general pentru anul 2016 este de 525 mii lei/anual.