Consiliul local al municipiului Adjud este convocat în ședință ordinară, joi, având pe ordinea de zi 14 proiecte de hotărâre inițiate de primarul Constantin Armencea. Printre acestea se află proiectele de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local al municipiului Adjud și a Listei de investiții cu finanțare de la bugetul local pentru anul 2016; aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiții „Reabilitare trotuar strada Stadionului, Municipiul Adjud”; acordarea unui ajutor financiar în cuantum de 700 lei lunar lui Filip Ticu până la data de 31 decembrie 2016; modificarea Statului de Funcții al Spitalului Municipal Adjud; aprobarea rectificării Hotărârii Consiliului Local nr. 11 din 28 februarie 2016, privind aprobarea completării listei de inventariere a bunurilor ce aparțin domeniului privat al mun. Adjud. De asemenea, plenul consiliului local Adjud va decide și asupra mai multor proiecte de hotărâre ce vizează vânzarea unor terenuri ce aparțin domeniului privat al municipalității și pe care se află diverse clădiri. Totodată, plenul Consiliului Local Adjud va acorda un mandat general Primarului municipiului Adjud în vederea reprezentării Consiliului Local al municipiului Adjud în fața instanțelor judecătorești. În cadrul ședinței de joi va ales noul președinte de ședință pentru perioada septembrie – noiembrie 2016.