Focșănenii care au case în cartierul Obor, zona Castelul de apă, nu mai au liniște de când mai multe spargeri de locuințe au avut loc în această zonă. Oamenii spun că sunt speriați și stau cu frica în sân tot timpul, deoarece hoții au acționat atât pe timp de zi, cât și în miez de noapte. Alarmat de situație, un locuitor din Obor, care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne-a trimis un mesaj disperat. „Vă dau o informație despre care vă rog să vă interesați și să scrieți pentru că nu se mai poate așa…În cartierul Obor, zona Castelul de apă s-au spart peste 7-8 case în ultimele 4 săptămâni. În primele trei s-au spart case în fiecare miercuri în timpul zilei. Aseară iarăși s-au spart case pe la 3-3.30 dimineața”, este mesajul trimis de cetățeanul care locuiește în Obor.
Cei care au fost prădați de hoți se tem pentru viața lor, dar și pentru cea a celor dragi. „Au fost multe spargeri aici în zonă, chiar și la mine în casă au intrat. Îmi este foarte frică și ziua, și noaptea, mai ales că hoții dau spargeri chiar și ziua în amiaza mare. Este cumplit să pleci la serviciu, îți lași copilul singur în casă și în timpul ăsta intră hoții și după o astfel de experiență copilul poate rămâne traumatizat pe viață”, a precizat o femeie care locuiește în zona Castelul de apă și care, la rându-i, a vrut să rămână anonimă de teama hoților.
Hoții sparg doar casele arătoase
Casele călcate de hoți nu sunt obișnuite, ci sunt vile cu un etaj, arătoase și îngrijite. Localnicii sunt convinși că hoții știu că în ele stau persoane cu bani. „Noi locuim dincolo de linia ferată, nu avem o casă mare, ci una obișnuită, dar vecinului meu de peste drum, care îmi este și amic, i-a furat un laptop, altuia un televizor și bani. Mie nu prea îmi este frică, că nu au ce să îmi ia, poate praful de pe tobă. În rest ce să-mi ia? Nu am casă mare, nu am bunuri de valoare”, a declarat un alt locuitor din cartierul Obor.
Doi soți, care locuiesc pe aceeași stradă, spun că nu le este frică de hoți deoarece casa lor este aproape goală. „Noi avem doar două zile de când am venit acasă și nu știm prea bine ce s-a întâmplat, dar a fost poliția pe aici, a luat declarații, iar ne-au dat niște broșuri. Nu ne este frică de hoți, că noi nu avem obiecte de valoare, casa este mai mult goală, nu avem decât un pat și un frigider vechi„, au precizat cei doi.
Polițiștii au demarat cercetările
În urma sesizărilor făcute de cetățenii care au fost prădați de hoți, oamenii legii au demarat cercetările pentru prinderea cât mai grabnică a făptașilor. Mai ales că persoanele care au anunțat poliția asupra săvârșirii furturilor spun că nu vor avea liniște până când vinovații nu vor fi prinși și trași la răspundere. „Sunt mai multe sesizări privind fapte de furt. În prezent, se fac verificări în vederea identificării autorilor”, a afirmat subcomisarul Bogdan Toader, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea.