Jocurile Olimpice, înainte de a fi o competiție grandioasă, cea mai mare și cea mai veche, sunt o poveste. Grandioasă și ea prin personajele ce devin eroi când nu mai sunt campioni, prin poveștile de viață trăită prin și pentru sportul ce poate avea ca finalitate titlul olimpic.
Jocurile Olimpice sunt o fascinantă poveste despre învinși și învingători despre depășirea limitelor de dincolo de limită, cum este cazul înotătorului american Phelps, dar și despre căderi greu de prevăzut și imposibil de suportat.
Dar Jocurile Olimpice sunt mai cu seamă o poveste despre participare. Pentru că doar participarea face posibilă competiția și dă sens victoriei! Imaginați-vă ce ar fi un campion care ar câștiga o cursă sportivă – în semnificația sa extinsă – în care concurează singur! Important este să participi, spunea fondatorul Jocurilor Olimpice moderne, Pierre de Coubertin. Și, cum nu toată lumea poate să ia parte la Jocuri, au fost inventate turnee preolimpice, baremuri, baraje și alte forme de selecție a celor ce merită să intre în arenele de concurs. În acest mod este asigurată și competiția și un anume grad de rezonabilitate a acesteia, de unde poate rezulta și semnificația deosebită a victoriei. Însă pot câștiga doar cei clasați primii! Sunt onorați și cei de pe locurile al doilea și al treilea, după care, pratic nu mai e nimic decât dacă există multă bunăvoință din partea celui ce apreciază nivelul performanței.
România a trimis la Jocurile Olimpice din Brazilia aproape o sută de sportivi. Unii, cu șanse la medalii, alții, ca să se vadă că românii au avut calitatea care să-i ducă până acolo. Așa se întâmplă cu toate țările! Este adevărat că ai noștri au reușit foarte puțin până acum la Rio! Au luat aur spadasinele care nu erau creditate ca fiind din prima linie valorică, tenismenii vor juca finala – excepțional! Probabil că vor mai fi titluri olimpice ori clasări în zona medaliilor! După primele zile de concurs fără medalii, oficialii sportului românesc s-au apucat să-și pună poalele-n cap de parcă n-ar fi știut cam cum stăm. Parcă nu ar înțelege că toate barajele de selecție pentru Jocurile Olimpice arată nivelul de performanță la momentul barajului, nu la cel al Jocurilor! Și că de acolo până la medaliile olimpice e drum destul și greu de parcurs.
Vor analiza, vor vitupera, vor demite, se vor felicita ori vor felicita pe medaliați. Poate vor constata până la urmă că nu a fost chiar atât de rău la Rio.
Însă vor fi nevoiți să înțeleagă – îi va obliga realitatea – că Jocurile Olimpice sunt și o poveste despre cât de bună sau de aiurea este politica sportului în România! Că sunt turnesolul ce devoalează calitatea sau lipsa calității acestei politici!
