Contraexpertiza, analiza B a probei boxerului Lucian Bute, a confirmat primul test antidoping pozitiv la ostarină după meciul cu Jack Badou pentru centura mondială WBC, disputat la Washington pe 30 aprilie, relatează presa canadiană. Informația a fost difuzată joi de un post de radio din Montreal, care a citat un comunicat al Comisie atletice din Columbia (SUA). Pe site-ul postului de radio a fost publicată o scrisoare prin care WBC l-ar fi anunțat pe Bute de rezultatul contraexpertizei. Deși staff-ul fostului campion mondial IBF nu a confirmat știrea, Lucian Bute va apărea vineri într-o conferință de presă pentru a-și prezenta punctul de vedere. Boxerul originar din Galați este nemulțumit că a aflat rezultatul contraexpertizei din presă și nu direct de la Comisia atletică din Columbia sau de la WBC. Promotorul Yvon Michel susține că este vorba de o ”eroare administrativă” pentru că Lucian Bute nu a fost informat primul, înaintea mediei canadiene. La conferința de presă, Bute va fi însoțit de Yvon Michel, consilierul său Chris Gănescu și de antrenorul său Howard Grant.
WBC a informat pe 27 mai că eșantionul de urină al boxerului din Galați conținea urme de ostarină, care are ca efect creșterea masei musculare și care se află pe lista substanțelor interzise din 2008. Boxerul român și-a susținut mereu nevinovăția și indiferent de rezultatul contraexpertizei el a precizat că nu își va încheia cariera de pugilist. Meciul cu Jack Badou s-a încheiat la egalitate, dar suedezul și-a păstrat titlul mondial. Bute (în vârstă de 36 ani) a fost campionul mondial IBF al categoriei din 2007 până în 2012, interval în care și-a apărat centura de 9 ori. El are în palmares 32 de victorii (25 KO), un meci egal și 3 înfrângeri la profesioniști.