Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat miercuri că a dejucat două tentative armate ale Ucrainei de a introduce sabotori în Crimeea și că a destructurat o rețea de spionaj ucraineană pe teritoriul peninsulei anexate, relatează Reuters. FSB a acuzat forțele speciale ucrainene că au planificat comiterea unor atacuri teroriste în Crimeea care vizau elemente cruciale de infrastructură și a anunțat că un angajat FSB și un soldat rus au fost uciși în confruntări cu forțele ucrainene.
FSB a precizat că tentativa de incursiune a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. „Scopul acestei activități subversive și a actelor teroriste a fost destabilizarea situației socio-politice în regiune înainte de pregătirea și organizarea alegerilor”, au afirmat serviciile secrete ruse într-un comunicat. Totodată FSB a declarat că a interceptat un grup de sabotori în cadrul unei operațiuni care s-a desfășurat sâmbătă noaptea și în primele ore ale dimineții de duminică și că un angajat FSB a fost ucis în timp ce încerca să îi rețină. În timpul operațiunii au fost găsite 20 de dispozitive explozive improvizate, muniție, mine, grenade și arme specializate care, potrivit FSB, sunt utilizate frecvent de forțele speciale ucrainene.
Serviciul Federal de Securitate a afirmat totodată că a destructurat o rețea de spionaj ucraineană, reținând atât cetățeni ucraineni cât și ruși. De asemenea, FSB a făcut cunoscut că Ucraina a încercat în primele ore ale zilei de luni să infiltreze două grupuri de sabotori în Crimeea, însă Serviciul Federal de Securitate și alte agenții au respins aceste tentative. În comunicat se precizează că un soldat rus a fost ucis în momentul în care forțele ucrainene cu ajutorul unor vehicule blindate au încercat fără succes însă să pătrundă în Crimeea.
Securitatea a fost întărită în zonele frecventate de turiști, în punctele cheie de infrastructură, precum și de-a lungul graniței dintre Crimeea și Ucraina, a precizat FSB. Cu toate acestea, serviciul ucrainean de securitate (SBU) a dezmințit ferm aceste acuzații, în timp ce statul major ucrainean le-a calificat drept „provocare”. „Ucraina nu încearcă să cucerească sau să recupereze prin forță teritoriul său și nu o va face”, a asigurat Iuri Tandit, un consilier al șefului SBU, pentru agenția Interfax-Ucraina, relatează AFP.