Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO : Odobești. Primarul Nicolaș: „Îmi cer scuze locuitorilor orașului pentru disconfortul creat prin realizarea investițiilor în infrastructură“


Autoritățile locale din Odobești au finalizat lucrările de asfaltare a Străzii Smârdan, stradă care a fost complet reabilitată. „În acest moment se lucrează pe străzile Mărășești, Avram Iancu, Cuza Vodă, Giurăscu, Odobeșteanu, Ciprian Porumbescu și Măgura. Aceste străzi sunt prinse în programul de reabilitare a infrastructurii stradale în orașul Odobești, un  proiect început în urmă cu doi ani și care cuprinde reabilitarea a 38 de străzi. În fiecare an am avut de realizat investiții, în fiecare an am executat lucrări care au vizat dezvoltarea orașului și nu numai în perioada campaniei electorale. Au fost voci care au spus că sunt lucrări pe care le facem numai în perioada campaniei electorale, iată că realitatea îi contrazice pe cei care susțin astfel de lucruri. Pot să vă spun că în ultimile luni au fost reabilitate 12 străzi, deci după campania electorală și nu înainte”, a precizat primarul Daniel Nicolaș.
    Investiția se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).  „Practic avem două proiecte mari de infrastructură, de reabilitare stradală, prin care 38 de străzi vor fi asfaltate în orașul nostru. Doresc ca încă o dată să îmi cer scuze locuitorilor orașului pentru disconfortul creat prin realizarea acestor investiții în infrastructură”, a precizat primarul Daniel Nicolaș. Valoarea contractului este de aproximativ 7,5 milioane de lei. „Cu siguranță aceste lucrări vor fi finalizate mai devreme, până la finele anului 2016. Aceasta este ultima etapă a procesului de reabilitare a străzilor după ce, în prealabil, în această zonă au fost realizată lucrări de alimentare cu apă și canalizare”, a spus primarul Daniel Nicolaș.
    În prima etapă sunt prinse la reabilitare următoarele străzi și trotuare: Smârdan, D. Gherea, Republicii, D. Cantemir, Cuza Vodă, T. Vladimirescu, Dogăriei, Victoriei , N. Bălcescu, Obor, N. Ioniță, Rosetti, Åžt. O. Iosif , Beciul Domnesc.
    În etapa a doua sunt incluse următoarele străzi: Muncii, C. Diea, Măgura, Cazacli, Meteor, Podgoriei, Câmpului, Åžcoala Viticolă, 1 Mai, Calea Ivăncești, Stadionului, Fdt. Stadionului, Fdt. Ștefan Cel Mare, Fdt. N. Ioniță, Avram Iancu, Mărășești. Prof. Odobesteanu, Giurăscu.
    În etapa a treia vor fi reabilitate străzile: Ghimișești, Trei Eroi, Strada Bisericii și Unirea.
    În etapa a patra vor fi reabilitate următoarele străzi de interes local: E. Grigorescu, Viitorului, G. Dragalina, Barbu Lăutarul, G. Rafael, B. Delavrancea, Viticulturii, Păcii, E. Teodoroiu, Cetatea Crăciuna, N. Iorga, Mihai Eminescu, Panduri, Sf. Ilie, Strada Gării, Ulița Duca.
    În etapa  a cincea vor fi modernizate toate străzile din cartier plus cele care fac legătură cu Șoseaua Vrancei din str. Trei Eroi, dar și legătura cu DN 2D.

Drumurile de exploatare agricolă vor fi asfaltate

    În etapa a șasea vor fi modernizate și asfaltate drumurile de exploatare agricolă:
din Calea Ivăncești până la Șoseaua Vrancei; din str. Trei Eroi până în str. Podgoriei; din str Mărășești până în str. Podgoriei; din str. Beciul Domnesc până în str.  N. Iorga; legătura între străzile Cazacli și Podgoriei; din str.  Gării Unirea până în Șoseaua Vrancei. „Vom începe proiectul de modernizare a drumurilor de exploatare agricolă. Odobeștiul este prima localitate din România care a semnat contractul de finanțare nerambursabilă de un milion de euro pentru modernizarea drumurilor de exploatare agricolă. Prin intermediul acestui proiect vor fi modernizați și asfaltați aproximativ 8 kilometri de drumuri agricole care deservesc o suprafață agricolă de aproximativ 480 hectare de vie, drumuri care fac legătura între DN 2M și DN 2D, dar și între Cartierul Sturza, strada Podgoriei, strada Mărășești”, a precizat primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș.
    Acesta a declarat că în perioada următoare va derula mai multe investiții ce vizează modernizarea infrastructurii locale. „De asemenea, vom continua și vom începe lucrări noi de construcții de locuințe pentru chiriașii evacuați din case naționalizate și locuințe sociale. Un alt proiect la care lucrăm este cel care vizează reabilitarea parcărilor. Sunt vizate patru parcări mari. Un alt proiect este cel privind reabilitarea trotuarelor din Cartierul Unirea. Sunt lucrări foarte multe de infrastructură pe care vrem să le realizăm”,  a mai spus primarul Daniel Nicolaș.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?