Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost adus marți după-amiază la Castelul Peleș, aflat pe domeniul regal din Sinaia. Mașina mortuară s-a oprit pe terasa Castelului Peleș, ulterior sicriul fiind ridicat și purtat pe umeri de militari din Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” până în Holul de Onoare al castelului, unde va rămâne până miercuri la ora 18,30.
La Castelul Peleș sunt prezenți principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, principele Radu, principesa Elena, Alexander Philips Nixon, principesa Sofia, principesa Maria și Elisabeta Maria Biarneix, membri ai Casei Regale, preoți catolici și ortodocși. În Holul de Onoare al Castelului Peleș a avut loc o scurtă ceremonie religioasă. La Sinaia a plouat torențial marți timp de câteva ore. Cu aproximativ 30 de minute înainte de sosirea cortegiului funerar ploaia s-a oprit. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost adus în țară marți.
Slujba de înmormântare a Reginei Ana este programată pentru sâmbătă, la ora 15,00, în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș. Regina Ana a murit pe 1 august, la Spitalul din Morges, în Elveția.