Despre cât de deștepți, pregătiți și inspirați au fost la bacalaureat absolvenții Liceului cu Program Sportiv Focșani am scris cu ceva vreme în urmă, constatând că au avut un procentaj de promovabilitate peste media județului. Rămânea de văzut cum va fi valorificat la examenele de admitere în facultăți nivelul lor – bun – de pregătire școlară! M-a ajutat să aflu răspusul curiozității mele gazetărești profesorul Ionel Agrigoroaiei, director adjunct al LPS Focșani, pe care l-am găsit, ieri, lucrând în biroul său.
Pentru că este bine informat – și a urmărit în mod special cum s-au descurcat la admitere foștii elevi ai liceului, mi-a oferit cu bucurie – pentru că a avut de unde – numele absolvenților deveniți recent studenți. „Sunt nevoit să încep cu cea mai important reușită. Cea a lui Lucian Bordei, care a intrat la ASE București, facultatea de economie în limba franceză! Acum, într-o ordine care nu are nici o legătură cu vreo ierarhie de valoare, rețineți: Ciprian Grecu – la UNEFS București, Nicolae Frățilă și Cosmin Lazăr – la balneofiziokinetoterapie, la medicină, la București, Cosmin Lazăr – la medicină veterinară, la Iași, Marius Flavian Avram, știți, baschetbalistul – la UNEFS București, George Hanțu, judokanul – la EFS Bacău, Richard Cosmin Lazăr, atletul – la IEFS Iași, Serkan Kumova, fotbalistul despre care ați scris, ca și despre alți elevi ai noștri și Cătălin Ivanciu – la UNEFS București, Georgian Dima, din seria de anul trecut, dar cu bacalauretul dat acum – UNEFS București, Carmen Andreea Soare – balneofiziokinetoterapie, la Universitatea Ovidiu Constanța, Alexandru Arbunescu, atletul – UNEFS București, Silviu Adrian Androne – Facultatea de Știința Politice, București. V-am vorbit despre absolvenții despre care am reușit să am informații până în prezent. Este o listă provizorie. Mai pot intra pe ea alți abslovenți, după sesiunea de toamnă. Iar mulți absolvenți ai noștri merg și spre școlile de subofițeri, fiind avantajați și de pregătirea sportivă din liceu. Observați să elevii care au terminat la noi merg în principal spre sport și BFK, dar și spre limbi străine și, mai nou, spre științe politice”.
Concluzia reporterului, întemeiată și pe cunoașterea directă a foarte multora dintre elevii liceului este că un absolvent al LPS Focșani poate îmbrățișa orice carieră dorește. Pregătirea asigurată în liceu îi permite acest lucru!