Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

LEACURI DIN GRĂDINĂ: cânepa


Semințele de cânepă sunt printre cele mai nutritive alimente din lume, fiind cu cea mai mare concentrație de proteine, după alge. Ele pot fi consumate în moduri variate precum: salate de legume și fructe, musli, produse de panificație, rețete de paste și orez, lapte de cânepă.
Cânepa (Cannabis sativa) este o plantă erbacee anuală din familia Cannabaceae, acceptată ca fiind una din primele plante cultivate de om pentru semințe și fibre. Crește în mod natural în Persia, în sudul și nordul Indiei, în Siberia. Este în mare parte cultivată în Europa Centrală și în sudul Rusiei. În regiunile cu clima temperată, se cultivă planta masculă (cânepa de vară) pentru fibrele celulozice, iar, în cele cu clima tropicală (Egipt, India), pentru inflorescențe, planta femelă.
Planta are tulpina fistuloasă, neramificată, înaltă de 2-3 m, cu grosimi variabile (0,5-6,0 cm), în funcție de soi și de desimea de semănat. Frunzele opuse sunt lanceolate lungi, păroase, sectate cu 5-7 lobi ascuțiți, cu margine serată. Florile sunt mici, unisexuale, cele mascule formând panicule axilare, iar cele femele, dispuse spre vârful tulpinii, fiind glomerule axilare. Fructul este o achenă de culoare gri verzuie, potrivit www.botanical.com. Planta ajunge la maturitate într-un timp scurt (3-4 luni), perioadă în care consumă dioxid de carbon — 1 ha de cânepă echivalează cu 3,5 ha de pădure (privind consumul de CO2 și de creștere a concentrației de oxigen în aer).
În scop fitoterapeutic, se utilizează florile și tulpinile femele, din care se prepară diverse tincturi, iar din semințele de cânepă se extrage ulei cu efecte deosebite asupra sănătății și frumuseții. Cânepa conține uleiuri volatile, flavonoide, canabispirona, substanțe minerale, proteine, lipide, betacaroten, acid ascorbic, tiamină, riboflavină, niacină, acizi grași, rezine și colină. Semințele conțin și vitaminele A, D, complexul B, acidul folic, fosfor, potasiu, calciu, fier, magneziu, mangan, zinc, sodiu, iod, dar și o cantitate însemnată de vitamina E.
În epoca modernă, în 1839, medicul irlandez William O’Shaughnessy, după mai multe cercetări efectuate la Calcutta, în India, a demonstrat proprietățile analgezice și anticonvulsivante ale cânepei. Primul studiu științific a fost realizat de Societatea Medicală din Ohio în 1860. Neurologul american John Russell Reynolds a publicat, în 1890, în revista „Lancet”, informații privind aplicațiile medicale ale cânepei în insomnie, migrene, convulsii, stări depresive, dismenoree. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Europa și în SUA, în diverse laboratoare, se elaborau în jur de 30 produse sub formă de extracte și tincturi pe bază de cânepă pentru aplicații medicale în mai multe patologii.
Folosirea din ce în ce mai largă a cânepei indiene (Cannabis indica) ca drog în multe țări puternic dezvoltate, dar și apariția și dezvoltarea rapidă a preparatelor sintetice, standardizarea laborioasă și costisitoare a extractelor de cânepă pentru uz uman au fost doar câteva motive, la începutul secolului al XX-lea, ce au condus la folosirea în tot mai mică măsură a cânepei.
În Manualul firmei Merck, ediția 1987, se relevă că „utilizarea cânepei (Cannabis sativa) nu conduce la dereglări de personalitate și disfuncții sociale, iar interdicțiile sunt nefundamentate științific”. La ora actuală, utilizarea în scop terapeutic a cânepei este permisă în mai multe țări europene, în Israel și în mai multe state din SUA, iar numărul studiilor științifice în acest domeniu este de ordinul miilor, majoritatea elaborate în ultimii 25 de ani.
În medicina populară românească, semințele de cânepă au fost folosite pentru uz extern (lapte obținut din amestecarea energică a semințelor pisate cu apă caldă), în tratarea rănilor și, pentru uz intern, în ameliorarea durerilor reumatice, în tratarea bolilor venerice, a congestiei pulmonare, a vărsăturilor, a otrăvirilor, a tusei, a hemoroizilor, a paraziților intestinali. Frunzele de cânepă erau utilizate pentru proprietățile lor analgezice și antispasmodice în tratarea epilepsiei, gutei, reumatismului. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. Datorită proprietăților analgezice, cânepa poate fi administrată în afecțiuni gastrice grave (cancere), în ulcere gastrice, în afecțiuni ale căilor respiratorii — astm, emfizem, bronșită cronică, în nevralgii și în boli psihice. De asemenea, substanțele din plantă sunt eficiente în caz de diaree, tumori, depresie, surmenaj, migrene, anestezii locale și boli ale căilor urinare.
Conținutul crescut de acizi grași omega 3 și omega 6 și a raportului ideal de 3:1, din compoziția sa, face ca planta să fie extrem de benefică pentru sănătatea inimii și pentru dezvoltarea creierului la copii, potrivit site-ului ecolife.ro. De asemenea, consumul de semințe conduce la reducerea inflamațiilor din corp, ameliorând durerile articulare, la scăderea nivelului de colesterol, la reglarea tensiunii arteriale și la scăderea riscului de dezvoltare a numeroase boli asociate.
Semințele de cânepă decorticate conțin 30% proteine, din care 65% reprezintă o proteină ușor de digerat, numită și edestină. Aceasta joacă un rol important pentru organism, deoarece stimulează și producerea de anticorpi, care întăresc sistemul imunitar și ne feresc de efectele nocive ale radicalilor liberi. Proteina din cânepă conține toți cei 21 de aminoacizi cunoscuți, inclusiv cei opt aminoacizi esențiali, pe care organismul uman adult nu îi poate produce (leucina, lizina, metionina, fenilalanina, triptofanul, valina și treonina).
Uleiul de cânepă obținut prin presarea la rece a semințelor de cânepă este unul dintre cele mai sănătoase uleiuri naturale. El tratează toate tipurile de alergii. Acesta este recomandat în caz de diabet, colesterol mărit, sindrom premenstrual și menopauză, afecțiuni dermatologice (eczeme, dermatite atopice, psoriazis, lupus), astm, osteoporoză, cancer. Ajută și la reducerea acneei, a abraziunilor minore, a psoriazisului și a eczemelor.
Din semințele de cânepă măcinate se obține făina de cânepă, care are un conținut bogat de fibre alimentare, ce contribuie la combaterea constipației și la curățarea tractului intestinal de metale grele și toxine. Consumul acesteia ajută la menținerea sănătății părului și a unghiilor și este un adjuvant pentru diabetici și pentru persoanele vârstnice, care se confruntă cu probleme ale memoriei. Loțiunile pe bază de ulei de semințe de cânepă sunt recomandate pentru calmarea și refacerea pielii uscate, deteriorate, prin creșterea elasticității membranei și a capacității de menținere a apei în țesuturi.
Cultivarea cânepei pentru semințe și fibre este benefică păstrării sănătății corpului uman, confecționării de țesături pentru îmbrăcăminte nonalergică și sănătoasă, materiale de construcție, hârtie, surse regenerabile de energie, îngrășământ natural, aer și pământ nepoluat.

ÎNAINTE DE A PUNE ÎN APLICARE SFATURILE NOASTRE, CONSULTAÅ¢I MEDICUL 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?