Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Fotbal, Cupa României – Adversare din Neamț și Bacău pentru vrânceni!


•    Voința Ion Creangă – CS Panciu și Euromania Dumbrăveni – AS Gauss Răcăciuni, miercuri, 10 august, de la ora 17.30

Etapa națională a Cupei României va începe miercuri, 8 august, la ora 17,30. Din Vrancea vor evolua în această etapă a Cupei CS Panciu care, ca divizionară de Liga a III-a, s-a calificat direct, fără a trece prin competiția județeană, și câștigătoarea Cupei României – Vrancea, Euromania Dumbrăveni.
Împerecherea făcută de FR Fotbal a stabilit pentru cele două formații adversare din județele apropiate: pentru CS Panciu, pe Voința Ion Creangă din județul Neamț iar pentru Euromania, pe AS Gauss Răcăciuni din județul Bacău.  
Voința Ion Creangă, care are în lot un grup de jucători care au făcut parte din lotul FCM Bacău, între ei și cunoscutul atacant Doboș, a promovat în Liga a III-a după dubla de baraj cu Luceafărul Mihai Eminescu, în care a pierdut cu 0-1 pe teren propriu, dar a câștigat în deplasare cu 5-1! Formația din Ion Creangă reprezintă Neamțul în Cupa României după ce a câștigat la lovituri de departajare finala județeană jucată cu Bradu Borca.
Păncenii intră în prima etapă națională a Cupei României cu statutul de echipă ce a depus cerere să joace în Liga a IV-a – Superliga Altdorf  Tehnik, venind din Liga a III-a, în timp ce Voința Ion Creangă era în Liga a IV-a când a câștigat dreptul să evolueze în Cupă, iar la ora primei etape a Cupei este în Liga a III-a! CS Panciu are forța să treacă de formația nemțeană, chiar dacă joacă în deplasare!
Euromaniei Dumbrăveni, care a câștigat tot ce era de câștigat în competițiile județene de seniori, FRF i-a dat o concurentă cam de același nivel și cu antecedente similare: AS Gauss Răcăciuni a fost campioana județului Bacău și câștigătoarea etapei județene a Cupei României și a pierdut promovarea după ce a pierdut ambele manșe ale barajului. Formația băcăuană are în lot câțiva jucători cunoscuți – Boghian, Sascău, Marian Tănasă, care au evoluat și în ligile a II-a sau a III-a, dar și Dumbrăveniul are fotbaliști cu o bună valoare și experiență competițională impresionantă.
În cazul Euromaniei, terenul propriu și publicul constituie atuuri ce pot o propulsa în turul al doilea al etapei naționale a Cupei României!
Echipele promovate în turul următor vor fi decise printr-un singur joc, eliminatoriu!          

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?