Consiliul Județean Vrancea a validat, ieri, în ședință ordinară, doi noi consilieri județeni. Este vorba de Victor Ciumac și Andrei Paul Lungu, ambii supleanți pe lista de consilieri a PNL. Cei doi i-au înlocuit pe consilierii liberali Sorin Robu și Viorica Pleșa, care și-au dat demisia. Demisiile celor doi aleși județeni vin în urma presiunilor făcute chiar de conducerea PNL Vrancea. Astfel, Sorin Robu a fost obligat să-și dea demisia pentru că la ședința de constituire a noului Consiliu Județean a votat pentru funcția de președinte cu Marian Oprișan. Surse din interiorul PNL au declarat că Sorin Robu a votat atunci cu Marian Oprișan în cunoștință de cauză, supărat că președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, nu a făcut nicio propunere pentru funcțiile de conducere ale Consiliului Județean. Åi consilierul județean liberal Viorica Pleșa și-a dat demisia din funcția de ales județean, după ce, subit, liberalii și-au adus aminte că unii aleși au sau au avut probleme de natură penală.
Monitorul de Vrancea a scris încă de la începutul campaniei electorale pentru alegerile locale că Viorica Pleșa a avut probleme de integritate morală, dar aceste dezvăluiri nu au contat tocmai pentru liberalii care, după învestitură, au solicitat demisia mai multor aleși locali. Viorica Pleșa, fostă Baciu, fost contabil în cadrul Oficiului Cumpărări-Vânzări de Locuințe (OCVL) din CUP SA, a fost condamnată la 5 ani de închisoare în anul 2003, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și delapidare, pentru că ar fi furat suma de 1,5 miliarde de lei vechi. Compania de Utilități Publice (CUP ) Focșani nu a reușit să recupereze prejudiciul creat. „Procesul de recuperare a pagubei s-a purtat de către SC CUP SA Focșani, hotărârea judecătorească a fost dată în executare, doar că numita Viorica Baciu/Pleșa înstrăinându-și toate bunurile și neangajându-se în muncă, executorul judecătoresc nu a putut finaliza executarea”, au precizat oficialii CUP.
Andrei Paul Lungu, omul din spatele unui documentar de discreditare a românilor
Validat ieri în funcția de consilier județean din partea PNL Vrancea, Andrei Paul Lungu a devenit cunoscut în urma realizării unui documentar despre români la postul de televiziune britanic Channel 4. Practic, proaspătul consilier județean este personajul nevăzut din spatele documentarului de pe Channel 4 „Vin românii”, documentar ce a stârnit controverse uriașe. El a pus umărul la realizarea unui documentar prin care s-a încercat discreditarea românilor și a României în lume, dar în special în Marea Britanie. „Vin românii!” a provocat revoltă printre conaționalii stabiliți în Anglia. Inclusiv ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii, Ion Jinga, a trimis o scrisoare producătorului serialului. „Imaginile și mesajul prin care este promovat documentarul par să reflecte o percepție părtinitoare și distorsionată a românilor din Marea Britanie, ceea ce ar putea avea drept consecință o imagine total nemeritată a întregii comunități de români”, se arată în scrisoarea transmisă de Ambasada României din Marea Britanie. Anul trecut, Adevărul scria că Paul Andrei Lungu are îndeletnicirea de „fixer”, o ocupație care nu este cuprinsă în nomenclatorul de meserii al României, dar în traducere liberă, el este intermediar.