Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Clubul Sportiv Dinamo va avea echipă de handbal feminin în Divizia A


Clubul Sportiv Dinamo va avea pentru prima oară în istoria sa o echipă de handbal feminin, care a fost înscrisă în Divizia A (al doilea eșalon valoric), anunță gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare pe site-ul său. Colectivul de antrenori este deja stabilit, fiind unul de elită (toți cu licență master coach): Nicoleta Alexandrescu — principal, Ion Ivan — secund, Florin Vasiliu — director tehnic, în timp ce lotul este în formare. ”Decizia de înființare a unei secții feminine a venit firesc, pe trendul ascendent al handbalului feminin românesc, cel mai performant sport de echipă din România în momentul de față. De altfel, singurul prezent la Jocurile Olimpice de la Rio. De asemenea, tot mai multe fetițe se îndreaptă către handbal, solicitând apartenența la un club puternic, de tradiție și cu o infrastructură completă. Dinamo îndeplinește toate aceste condiții”, precizează CS Dinamo.
    Primele jucătoare s-au reunit joi la Sala Dinamo, unde a avut loc o scurtă ședință de pregătire, condusă de Nicoleta Alexandrescu și Ion Ivan. Printre jucătoare se află și nume cunoscute din campionatul intern, precum Camelia Carabulea, Manuela Manda sau Florența Ilie. Antrenamentele se vor desfășura și la Sala Lucian Grigorescu, iar meciurile din campionat, în Sala competițională Dinamo. ”Proiectul este unul ambițios, echipa având obiectiv promovarea încă din primul sezon. Fetele vor avea cu siguranță de unde să se inspire, handbaliștii de la Dinamo fiind campioni en titre, urmând să joace din toamnă în Champions League. Campionatul Diviziei A va începe în luna septembrie”, se mai arată în comunicatul clubului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?