Autoritățile locale din municipiul Adjud intenționează să continue proiectul de reabilitare termică a blocurilor din oraș prin intermediul unui proiect cu finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Primarul Constantin Armencea a declarat că municipalitatea a realizat un proiect amplu care vizează reabilitarea termică a blocurilor din municipiu, însă pentru ca acest proiect să devină fezabil, asociațiile de proprietari trebuie să fie de acord cu condițiile impuse de finanțator, condiții care sunt foarte stricte și care înseamnă inclusiv implicarea financiară a proprietarilor de locuințe. „Finanțarea acestui proiect de reabilitare a blocurilor se face în anumite condiții care implică proprietarii de apartamente atât din punct de vedere financiar cât și să-și asume răspunderea că vor fi de acord cu implementarea proiectului în condițiile impuse de finanțator. În acest sens, municipalitatea a demarat o serie de dezbateri cu președinții și administratorii asociațiilor de locatari care sunt informați de condițiile impuse pentru derularea proiectului, aceștia la rândul lor trebuie să discute cu proprietarii care trebuie să fie de acord cu aceste discuții. După aceste dezbateri se întocmesc documentele solicitate de finanțator și care sunt semnate de proprietari și, ulterior, se introduce cererea de finanțare. Așteptăm în continuare ca asociațiile de proprietari să parcurgă această etapă”, a precizat primarul Constantin Armencea.
Edilul șef din Adjud a reamintit că finanțarea este 60 la sută nerambursabilă, 40 la sută din bugetul local. Asociațiile de proprietari trebuie să contribuie cu 25 la sută din cei 40 la sută finanțare locală. „Aici apar cele mai multe probleme. Sunt proprietari care nu au bani sau care sunt plecați în străinătate și noi trebuie să găsim soluții”, a spus primarul Constantin Armencea.
Din aceste considerente, susține primarul Armencea, în prima etapă vor fi reabilitate termic clădirile în care funcționează instituții publice. „Este vorba în principal de școli și grădinițe unde învață copii și care au nevoie de un confort termic sporit și de condiții foarte bune pentru desfășurarea activității”, a afirmat primarul Constantin Armencea. Acesta a arătat că municipalitatea a mai depus un proiect la MDRAP tot pentru reabilitarea termică a tuturor blocurilor situate de o parte și de alta a bulevardului Republicii. „Sperăm să obținem finanțare și pentru acest proiect care nu înseamnă numai reabilitare termică, ci și o integrare a acestor blocuri într-un cadru urbanistic general”, a precizat primarul Constantin Armencea.
Edilul șef a reamintit că, anul trecut, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a alocat bani pentru reabilitarea a trei blocuri cu câte 24 de apartamente din municipiul Adjud. Este vorba de blocurile 88, 89 și 90 de pe strada Republicii. Finanțarea este asigurată prin Programul național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, derulat conform O.U.G. Nr. 18/2009, etapa I.